Cu toate că Paștele este un prilej de bucurie și de sărbătoare, trebuie să știm că această perioadă este profund marcată de tradiții. Chiar și săptămâna premergătoare Învierii vine la pachet cu o serie de reguli și obiceiuri pe care trebuie să le respectăm. Iată care sunt lucrurile care sunt total interzise în Joia Mare:

Paștele este cea mai importantă sărbătoare creștină, cu ocazia căreia sărbătorim Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Pentru creștini, Paștele este mult mai important chiar decât Crăciunul, ocazie cu care sărbătorim nașterea Mântuitorului.

Așadar, această perioadă înseamnă mult mai mult decât o scurtă vacanță de care ne putem bucura. În jurul acestei sărbători s-au creat tradiții, obiceiuri pe care ar trebui să le respectăm cu sfințenie. Majoritatea tradițiilor se referă la toată perioada Sărbătorilor Pascale, chiar și înainte de Înviere, în Săptămâna Patimilor trebuie să ținem cont de anumite reguli.

De exemplu Joia Mare, care se mai numește și Joia Neagră sau Joia Patimilor este una dintre cele mai importante zile din săptămâna premergătoare Învierii. Conform credinței creștin-ortodoxe această zi este cea în care ni se amintește cum Mântuitorul a spălat picioarele ucenicilor, pe care îi îndemna la smerenie.

Cele mai multe gospodine vopsesc ouăle în roșu în această zi, urmând ca în Sâmbăta Mare să coacă Pasca și cozonacul, pe care le vor duce la biserică în noaptea de Înviere pentru a fi sfințite. În ultima săptămână de post sunt absolut interzise de tradiție două alimente, chiar și pentru persoanele care nu țin post. Este vorba despre oțet și urzici.

Acest lucru se trage de la faptul că se spune că Iisus a fost bătut cu urzici și stropit cu oțet peste rănile pe care le avea deja, astfel încât usturimea să fie chiar mai mare, anunță romaniatv.net. Potrivit obiceiurilor strămoșești, în Joia Mare, femeile nu au voie sub nicio formă să spele hainele, nici cu mâna și nici cu mașina de spălat.

Ultima zi în care se poate face acest lucru este Miercurea Mare. Dacă faci acest lucru, se spune că în loc de pomană, le vei împărții lături de rufe celor morți. Totodată, creștinii sunt îndemnați să se spovedească și să se împărtășească, în special în Joia Mare, căci se spune când această zi Dumnezeu este mai ascultător și mai iertător.

 

Se mai spune că în această zi este interzis să dormi în timpul zilei dacă nu vrei să fii leneș pe parcursul întregului an.În anumite sate s-a păstrat o legendă care spune că femeile care ațipesc În miezul zilei vor fi aspru pedepsite de Joimărișț, o ființă care apare în folclorul românesc ca un fel de justițiar al trândăviei. Aceasta umblă prin sate și supraveghează tinerele neveste și fetele tinere, certându-le pentru lucrurile pe care nu le au făcut sau le-au făcut greșit în timpul iernii.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *