Fraților vreți să aflați cu adevărat cât de mult a suferit Maica Domnului la Rastignirea fiului ei? Cititi cu multă atenție si răbdare cele de mai jos ca să pătrundeți cu mintea ce înfricosătoare momente au fost atunci:
▪︎Despre suferința Maicii Domnului, la patimile Fiului ei, revelate de un Înger Sfântului Dimitrie al Rostovului.
Acestea, așa săvârșindu-se, Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu Maria nimic nu știa deînfricoșatele munci ale Fiului său, fiindcă ea se afla în Betania, în casa lui Lazăr, împreună cu surorile lui și cu alte femei, care neîncetat o mângâiau și o păzeau de aproape, cum le poruncise Domnul, și măcar că nu știa nimic de Fiul ei Cel iubit, însă plângerea nu înceta nicidecum, cunoscând cu duhul că Fiul ei pătimește.
Iar vineri de dimineață, au venit oarecare prieteni ai Martei și ai Mariei, din Ierusalim la Betania, și le-au spus, în taină, toate cu mare jale, pentru cumplitele patimi ale Mântuitorului și cum că L-au osândit ostașii ca să-L răstignească pe Cruce; iar Preacurata Fecioară înțelegând din casa de unde se afla singură, întru mâhnire, pentru venirea lor de la Ierusalim, începu a-i întreba cu tot dinadinsul, cu mare durere, zicând: ,,O, prieteni iubiți, spuneți-mi adevărul, vă rog!
Ce s-a întâmplat cu Fiul meu și cum se află? Iar ei, după cum erau învățați de Marta, vrând să
tăinuiască, au zis: Nimic, Doamnă, rău nu am auzit de Dânsul. Acestea ei zicând și știind ce I s-a făcut Lui, îndată au început a plânge mai întâi, și așa nevoindu-se ei, au arătat adevărul.
Atunci, Preacurata cunoscând adevărul, îndată cunoscând că Fiul ei pătimește cumplit, și cu mare plângere sărind, a început a alerga pe drumul Ierusalimului, șidegrabă și celelalte Sfinte femei au început a alerga în urma ei, temându-se să nu ucidă de întristarea cea multă, și ajungând ele, cu grăbire, la Ierusalim, au mers drept la curtea lui Pilat și n-au apucat pe Domnul aici, căci îl pornise ladeal, pe uliță, la Golgota. Iar ele, mai cu grăbire, mergeau ca să-L afle, și, apucând pe alt drum, au ajuns întâi ele la Golgota.
Iar ele mai cu grăbire, mergeau ca să-L afle, și, apucând pe alt drum, au ajuns întâi ele la Golgota și neaflându-L acolo, s-au întors degeaba la vale, pe alt drum. Și, iată, că L-au întâmpinat, tocmai când căzuse sub Cruce, și ostașii Îl băteau cumplit și Îl trăgeau cu funia, ce o avea de grumaz. Și nu se putea scula de greutatea Crucii,Fiindcă slăbise acum foarte, și era aproape de moarte, tăvălindu-se în sânge și, nemaiputând din acel loc să ducă
Crucea, au dat-o lui Simon Cirineanul.
În această jalnică stare aflând Preanevinovata Maica pe Fiul ei Cel iubit, sub
Cruce, cu totul istovit de bătăi, încruntat, peste tot în sânge, încât urmele pe care venise și locurile pe care căzuse cuCrucea, erau toate înroșite cu Scumpul Sânge.
Cine poate să spună cu amănuntul lovirile în piept ale Născătoarei de Dumnezeu? Lacrimile cele amare, smulgere nevinovatului și frumosului păr din cap, ruperea obrazului cu unghiile, încât de n-ar fi fost celelalte Sfinte femei, cu totul s-ar fi ucis. Și ce era mai rău, că nici nu o lăsau ticăloșii ostași ca să se apropie de Fiul său, ci numai în urmă mergând și tânguindu-se, unele ca acestea zicea:
Ah, Preaiubite, Fiul meu! Nu ai voit să mă asculți pe mine, Maica Ta, ca să rămâi în Betania, ci ai venit la Ierusalim, ca să faci Paștile. Iată ce-Ți răsplătesc cei care s-au îndestulat de facerile Tale de bine! Vai, mie, Fiul meu! Vai, mie! Fiul meu! Căci ai făcut acesta! Ah! Ce rău ai făcut jidovilor, pentru care acestea Ți-au răsplătit?
Vai, mie, Fiul meu! Mângâierea mea și Inima mea cea Preadulce! Ah! Fiul meu Preaiubit, cum văd urmele Tale pline de sânge și nu mă pot apropia ca să Te șterg pe față! Vai, mie, Fiul meu și Dumnezeul meu! Trimite mai întâi la mine moartea căci nu pot suferi să văd acestea care nu nădăjduiam.
Cu aceste cuvinte și cu altele asemenea, petrece Preacurata Fecioară pe Fiul său împreună cu celelalte femei,până ce au ajuns în deal, la Golgota, și ajungând la locul cel de osândă, îndată ostașii L-au dezbrăcat de haine și I-auțintuit, întâi Sfintele Sale mâini, apoi picioarele, unul lângă altul. Și atâta L-au întins pe uscatul lemn al Crucii, încât,după proorocie, puteai număra oasele Lui, și, îndată, după ce L-au pironit, au legat Crucea cu funii, apoi cu multe strigări și ocări ridicându-O, au înfipt-O în piatră, în gaura cea făcută înadins pentru aceasta.
Acestea privindu-Le,Născătoarea de Dumnezeu, s-a pătruns la cele dinlăuntru și, zăcând la pământ, a leșinat, și a stat mult așa, nemișcată,în mâinile Sfintelor femei, care nici ele nu se pricepeau la cine vor căuta mai întâi, pe Domnul pe care L-au văzut răstignit, și tot Trupul Lui scăldat în Sângele care curgea din rănile mâinilor și picioarelor, sau pe Maica Lui, ce acum leșinase.
Și mai vârtos femeile, fiind și ele slabe de fire, întru acel ceas, Sfântul Ioan a fost de mare trebuință, ca unul cela toate a fost de față. După ce au răstignit pe Domnul, au răstignit împreună și pe acei doi tâlhari, însă nu cu piroane,ci cu funii au legat mâinile și picioarele lor, după cum erau învățati de cei fără lege, ca numai pe Hristos să-L răstignească cu piroane, pentru zavistia și urâciunea cea mare, ce aveau asupra Lui, apoi, după ce au răstignit și pe tâlhari, au aruncat sorți pentru cămașa Domnului și hainele le-au împărțit lor. Și s-au întors ostașii la ale lor, rămânând numai unul pentru pază.
După plecarea ostașilor, Preacurata Fecioară a putut să se apropie de Dulcele său Fiu și a acoperit preacinstitele Sale coapse cu marama capului său, socotind de mare mângâiere că este slobodă a-și plânge pe Fiul ei, cum voiește totdeauna, cu celelalte femei și Sfântul Ioan.
