Acatistul Botezului Domnului, ca orice astfel de rugaciune speciala, se citeste obligatoriu in picioare sau stand in genunchi. Acatistul Botezului Domnului se citeste numai dupa rostirea rugaciunilor incepatoare.
Rugaciunile incepatoare, obligatorii
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindeni esti si toate le plinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi si ne curateste de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele nostre, Stapane, iarta faradelegile noastre; Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Carele esti in ceruri, sfinteasca-se numele Tau, vie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi. Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel viclean. Ca a Ta este Imparatia si puterea si slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!
Troparul Botezului Domnului, glasul 1:
In Iordan botezandu-Te Tu, Doamne, inchinarea Treimii s-a aratat; ca glasul Parintelui a marturisit Tie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te; si Duhul in chip de porumbel a adeverit inchinarea Cuvanului. Cel ce Te-ai aratat, Hristoase Dumnezeule, si lumea ai luminat, slava Tie.
Condacul 1
Pe Tine, Imparatul cerului si al pamantului, Luminatorul nostru, vazandu-Te in Iordan, botezat de robul Tau, cerurile s-au infricosat si tot pamantul s-a infiorat, ingerii s-au mirat si toata faptura s-a bucurat. La pacatosi si la vamesi ai venit ca sa speli cu ape pacatele oamenilor. Iar noi, nevrednicii, cu multumire Iti cantam: Slava Tie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce in Iordan Te-ai botezat si lumea intreaga ai luminat, slava Tie!
Icosul 1
Veniti in graba astazi, puteri ingeresti, vazand pe Stapanul Hristos, venit la repejunile Iordanului sa curete pacatul lui Adam, si cunoscand dumnezeiasca taina, cu frica proslaviti marea Sa coborare, ca Dumnezeu S-a facut om si nestiind de pacat vine ca un Miel al lui Dumnezeu sa ridice pacatele la toata lumea. Pentru aceasta, cei ce proslaviti dumnezeiasca aratare a lui Hristos, cantati Lui, ca si la Betleem, aceste laude:
Slava Tie, Fiul lui Dumnezeu, ca din cer de la Tatal ai venit in aceasta lume;
Slava Tie, Dumnezeule Cel Preainalt, Care Te-ai coborat chiar pana la chipul de rob;
Slava Tie, Mantuitorul lumii, caci ca un om ai venit la Ioan sa Te botezi;
Slava Tie, Luminatorul fapturii, caci ca un nou Adam pacatele lui Adam cel cazut ai purtat;
Slava Tie, Lumina cea fara de inceput, Care la Iordan ai vrut sa straluceasca lumina cea mare a cunostintei pentru toata lumea;
Slava Tie, Soarele Dreptatii, Care ai dorit sa daruiesti oamenilor in Aratarea Ta prealuminoasa dimineata a harului;
Slava Tie, Cel ce ai venit sa scapi lumea de vechea inselaciune;
Slava Tie, Cel ce ne-ai aratat noua marea taina a credintei;
Slava Tie, Cel ce ai savarsit pentru noi minuni mari cu ape multe;
Slava Tie, Cel ce ai luminat cerurile si tot pamantul cu lumina invataturilor Tale;
Slava Tie, Cel ce pe faraon cel gandit l-ai inecat in repejunile Iordanului;
Slava Tie, Cel ce ai adus oamenii, prin apele botezului, la viata vesnica;
Slava Tie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce in Iordan Te-ai botezat si lumea intreaga ai luminat, slava Tie!
Condacul al 2-lea
Vazand cu duhul dumnezeiescul Inaintemergator venirea Ta in lume, Hristoase, a venit la Iordan si luminat a grait oamenilor: s-a apropiat Izbavirea noastra. Siliti-va sa-L intampinati pe Dansul si cu buze neintinate sa-I cantam: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Gand ceresc avand intru sine, luminatorul lumii, marele Inaintemergator, a grait catre oameni: „Curatiti-va, pentru ca vine Hristos sa izbaveasca lumea din stricaciune si sa dezlege blestemul lui Adam cel intai zidit”. Sa se bucure pustia Iordanului si precum crinul sa infloreasca, iar pamantul sa se bucure acum. Pregatiti caile Domnului si drepte faceti cararile Dumnezeului nostru si cantati cu veselie unele ca acestea:
Slava Tie, Lumina cea nespusa, Care ai fost vestita de Luminatorul lumii;
Slava Tie, Cuvant nepatruns, Care ai fost prezis de glasul Inaintemergatorului Tau;
Slava Tie, Foc curatitor, caci cu lucrarea Ta se stinge toata necuratia;
Slava Tie, Izvor binecuvantat, prin Care toata firea omeneasca se sfinteste;
Slava Tie, Facatorul cerului si al pamantului, care ai binevoit a Te boteza de rob;
Slava Tie, Fiule, Unule-Nascut, Care ai binevoit sa Te arati la Iordan;
Slava Tie, Imparatul Adevarului, ca Inaintemergatorul s-a temut sa-Ti dezlege cureaua incaltamintei;
Slava Tie, Stapanul fapturii, ca tot neamul omenesc s-a veselit de Botezul Tau;
Slava Tie, Dumnezeule Preavesnic, ca Aratarea Ta lumineaza si intelepteste pruncii;
Slava Tie, Lumina lumii, ca venirea Ta lumineaza si intelepteste orbii;
Slava Tie, ca intru lumina Ta vom vedea lumina;
Slava Tie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce in Iordan Te-ai botezat si lumea intreaga ai luminat, slava Tie!
Condacul al 3-lea
Intelegand Inaintemergatorul puterea Dumnezeirii Tale, Hristoase, cu frica privindu-Te venind la Iordan, se bucura cu duhul si salta aratandu-Te cu mana oamenilor: „Acesta este Cel ce izbaveste lumea din stricaciune. Acesta este Cel ce ne elibereaza din necazuri. Acesta este Cel ce din robi ne face fiii lui Dumnezeu. Acesta, in locul intunericului, lumineaza oamenii cu apa Dumnezeiescului Botez. Acesta este Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatele lumii”. Pe Acesta intampinandu-L, sa-I cantam: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Avand bogatie de milostivire, ai venit, Iisuse, la pacatosi si la vamesi, la raul Iordanului, pentru ca nu ai mai rabdat sa vezi neamul omenesc muncindu-se de diavolul, ci ai venit ca sa-l intrebi iarasi pe Adam: „Unde esti? Nu te ascunde de Mine. Vreau sa te vad daca esti gol si dezbracat si astfel sa te invrednicesti sa nu te mai rusinezi”. Pentru aceasta propovaduim marea Ta coborare, cantandu-Ti unele ca acestea:
Slava Tie, Pastorul cel Bun, ca ai voit sa cauti oaia cea ratacita;
Slava Tie, Fiule, Unule-Nascut, ca ai venit sa o porti pe aceasta pe umerii Tai;
Slava Tie, Milostivire nemasurata, ca Te-ai pogorat la omul cel cazut;
Slava Tie, Iubire nespusa, ca ai scos pe oameni din deznadejde;
Slava Tie, Cel ce intaresti mainile slabanogite ale bolnavilor;
Slava Tie, Cel ce vindeci picioarele slabanogite ale schiopilor;
Slava Tie, Cel ce veselesti pustia insetata precum campia Libanului;
Slava Tie, Cel ce pustia Iordanului precum Carmelul ai infrumusetat-o;
Slava Tie, Roua de viata datatoare;
Slava Tie, ca esti Multindurator precum trestia care se pleaca;
Slava Tie, Cel ce ai venit sa cauti si sa ridici pe cel pierdut;
Slava Tie, Cel ce ai venit sa-l chemi pe Adam cel izgonit;
Slava Tie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce in Iordan Te-ai botezat si lumea intreaga ai luminat, slava Tie!