Rețetar duhovnicesc – Cele opt gânduri din care vine tot ce-i rău şi din care omul nostru lăuntric se îmbolnăveşte adânc şi de moarte sunt…
Rețetar duhovnicesc – Cele opt gânduri din care vine tot ce-i rău şi din care omul nostru lăuntric se îmbolnăveşte adânc şi de moarte sunt…
7cuvinte să spui ca să te ajute Dumnezeu şi să nu ţi se întâmple şi ţie răul pe care îl vezi în jur! Să nu…
Sfântul Nicolae sau “Făcătorul de minuni”, sărbătorit de creştini pe 6 decembrie, a trăit la sfârşitul secolului al III-lea – începutul secolului al IV-lea. …
Condac 1: Cel ce verși mir de mult preț la toată lumea, și mie, celui nevrednic și mai mult decât toți păcătos, dăruiește-mi ca să-ți…
Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai îndrăgiți și populari sfinți ai creștinătății, este sărbătorit în 6 decembrie. Se spune că păzește soarele care încearcă să…
În principiu, am o părere bună despre tot ce este pozitiv pentru că faptele, cuvintele, gândurile pozitive ne fac viața pozitivă. Atât pe cea lăuntrică…
Potrivit Sfântului Diadoh al Foticeii, visele rele sunt provocate de cel rău, care apare în diferite chipuri. Acestea tulbură sufletul și îl înfricoșează cumplit. Dacă…
Doamne, Doamne, Cel ce ai îngăduit diavolului să ispitească în Rai pe strămoșii noștri Adam și Eva, spre a le încerca ascultarea și supunerea; …
Intr-una dintre vizitele mele la Parintele, mi-am amintit si i-am pomenit un fragment din cuvantarea Sfantului Ioan Gura de Aur despre rugaciune: „Asa cum…
Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, care întru cele înalte locuieşti şi spre cele smerite priveşti, binecuvântează casa noastră şi cu puterea Ta, întăreşte-ne pe noi, robii…