„Ajunsă la Iaşi, m-am închinat la sfintele moaşte. La examenul medical, bucuria mare a fost că totul s-a redus la o medicaţie care mi-a permis imediat vindecarea, fără intervenţie chirurgicală”.
Am fost diagnosticată cu o afecţiune gravă la rinichi, necesitând control de specialitate şi intervenţie chirurgicală. Înainte de a veni la Iaşi, am avut un vis: într-o sală mare era racla Sfintei Cuvioase Parascheva. Sfânta s-a ridicat, m-a binecuvântat şi m-a privit cu dragoste.
I-am văzut chipul luminos, ca al unei copile de vârsta majoratului. Dimineaţa, m-am trezit fericită, cu trupul viguros.
Ajunsă la Iaşi, m-am închinat la sfintele moaşte. La examenul medical, bucuria mare a fost că totul s-a redus la o medicaţie care mi-a permis imediat vindecarea, fără intervenţie chirurgicală.
Acum, în mai 2010, am venit din nou pentru investigaţii, pentru o altă neputinţă a trupului.
Vârsta înaintează, viaţa se scurge, neputinţele se înmulţesc, dar prezenţa sfintei în viaţa lăuntrică nu lipseşte nici o clipă.
(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, 2011)