Rugăciunea de duminică este binecuvântată. Te ajută pentru toată săptămâna

“Ziua Duminicii îmi aduce aminte de atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea şi ai răscumparat pe om. Ţie deci, iubitorule de oameni, Doamne, mă închin şi-Ţi mulţumesc foarte pentru Darurile cele mari pe care le-ai făcut şi le faci tuturor făpturilor Tale.

Inima mi se bucură şi se desfată când stau şi cuget cum că numai Tu Însuţi eşti Dumnezeu Atotsfânt, Atotînţelept, Atotputernic, necuprins, încât nici o bunătate şi nici o mărire nu-ţi lipseşte.

Tu eşti Unul Dumnezeu în Trei Feţe: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevărat şi Te mărturisesc şi Te măresc, Ţie mă închin şi-Ţi servesc pururea, cu toată inima şi cu toată puterea.

O, Părinte Sfinte, îndură-Te de noi! 0, Binecuvântate Fiu al lui Dumnezeu, mântuieşte-ne de iad! 0, Duhule Sfinte, dă-mi Darul şi acoperământul Tău! Mult îndurate Stăpâne, rogu-Te, să uiţi păcatele mele cele multe, după mulţimea îndurărilor Tale.

Mulţumesc din toată inima pentru bunătăţile ce-mi trimiţi în toate zilele, mai vârtos însă pentru răbdarea Ta cea mare, că nu m-ai pedepsit după mulţimea păcatelor mele, ci aştepţi căinţa mea, ca un iertător, atotbun şi îndurat. Amin!”


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *