Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare închinată Maicii Domnului cu dată schimbătoare care se prăznuieşte în vinerea din Săptămâna Luminată, prima săptămâna de după Învierea Domnului Iisus Hristos.
Sărbătoarea are la origine minunea petrecută în a doua parte a secolului al V-lea în timpul împăratului Leon neîncoronat pe atunci. Se spune potrivit Sfintei Tradiţii că Leon care poruncindu-i să îl conducă şi pe omul nevăzător la izvor pentru a-şi potoli setea şi pentru a vedea se afla la marginea unei păduri întinse din apropierea Costantinopolului a întâlnit un orb însetat. Acolo a avut o vedenie în care Maica Domnului i-a poruncit să îl conducă pe omul nevăzător la un izvor pentru a-şi potoli setea şi pentru a vedea, descoperindu-i locul în care se afla acest izvor. Leon împlineşte întocmai cele spuse de Fecioara Maria, iar ca răsplată pentru mila arătată orbului şi pentru ascultarea sa ajunge peste puţin timp împărat al Costantinopolului. Drept mulţumire acesta ridică o biserică pe locul izvorului care primeşte hramul Izvorul Tămăduirii, deoarece multă lume a aflat vindecare şi alinare suferinţelor prin stropirea cu acea apă.
Izvorul tămăduitor reprezintă un mod prin care Maica Domnului îşi revarsă dragostea către oameni. Astfel de izvoare se află şi pe teritoriul ţării noastre dintre care amintim: izvorul aflat la Mănăstirea Ghighiu, judeţul Prahova, iar tot acolo este şi o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, izvorul de la Mănăstirea Horaicioara din judeţul Neamţ care a apărut datorită rugăciunilor monahilor către Născătoarea de Dumnezeu, izvorul de la Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă, din judeţul Argeş şi cel de la Biserica Greacă din Brăila.
În ziua praznicului Izvorului Tămăduirii după Sfânta Liturghie se oficiază slujba de sfinţire a apei numită şi Agheasmă Mică. Ea se consumă de către credincioşi dimineaţa înainte de a mânca şi se diferenţiază de Agheasma Mare care este sfinţită de Bobotează.
