Săptămâna Luminată continuă cu Marţea Luminată, a treia zi de Paşte. Se spune că în această zi este bine să se dea de pomană şi să nu se lucreze în gospodării.

Marţea Luminată era impusă la sate drept zi nelucrătoare. Nu se spală, nu se calcă, nu se face curat. Femeile din multe zone rurale dau de pomană în această zi pasca rămasă de la Paşte şi vin roşu, în amintirea celor trecuţi în nefiinţă.

Marţea Luminată din Săptămâna Luminată: Ce trebuie să faci

Femeile dau de pomană pasca și vinul roșu care au rămas de la Paște. De asemenea, în ziua a treia se întorc vizitele făcute în prima zi a Paştelui, iar ouăle se pot ciocni şi „dos cu dos”, precum şi „coastă cu coastă”.

PUBLICITATE

În unele zone ale ţării, în a treia de Paşte, finii obişnuiau să dăruiască naşilor şi cumetrii între ei nu numai pască, ci şi colaci. În Moldova, în ziua a treia se întorceau vizitele făcute în prima zi a Paştelui.

Potrivit tradiţiei, în a treia zi de Paște, este permisă ciocnirea ouălor „dos cu dos”, precum şi „coastă cu coastă”.

Exista şi o credinţă potrivit căreia firimiturile care rămâneau de la mesele de Paşti era bine să fie păstrate. Îngropate, din ele ar răsări o plantă numită cucoană sau maruncă, plantă bună de pisat şi de pus în băutură atunci când o femeie vroia să facă copii.

PUBLICITATE

În ultima zi de sărbătoare a Paştelui, în trecut, oamenii obişnuiau să-şi viziteze rudele, vecinii şi prietenii, aceste vizite fiind numite altădată „Umblatul cu pasca“. Obiceiul îşi are originea din vremurile când creştinii umblau şi vesteau Învierea Domnului Hristos.

Marţea Luminată din Săptămâna Luminată: Uscarea și sfărâmarea pâinii de împărtășanie

Tot în Marţea Luminată au loc uscarea şi sfărâmarea Sfântului Agneţ (pâinea de împărtăşanie), sfinţit în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile din Sfânta şi Marea Joi, din Săptămâna Patimilor.

Al doilea Agneţ este uscat şi sfărâmat după o rânduială specială. După ce este sfărâmat, este aşezat într-un chivot pe Sfânta Masă din Altar. Acest Agneţ este folosit de-a lungul întregului an pentru împărtăşirea bolnavilor sau a celor care nu pot merge la biserică din motive bine întemeiate.

PUBLICITATE

Săptămâna Luminată – semnificații din celelalte zile

Miercurea din Săptămâna Luminată poartă numele de Sfânta Mercurie. Bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile au interdicţie. Conform tradiţiei, nu este bine să munceşti de „nunta şoarecilor”. Asta ar însemna să aduci rozătoarele în casă şi să te lipseşti restul anului de bucate pe masă.

Joia din Săptămâna Luminată mai e numită şi Joia Verde, o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele. Cine munceşte în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi. „Joia Rea”, cum mai este denumită această zi, cere un ritual al morţilor. 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel „sfinţită” se varsă apoi în fântâna din curte.

Vinerea din Săptămâna Luminată poartă numele de Vinerea Scumpă sau Fântăniţa. Este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Vinerea Scumpă este în contrast direct cu Vinerea Neagră sau Vinerea Mare, de dinaintea Paştelui. Legendele spun ca Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar în Vinerea Scumpă, căci acea apă era dătătoare de viaţă.

PUBLICITATE

Începând din Duminica Sfintelor Paști și până la Înălţarea Domnului, credincioșii se salută cu cuvintele „Hristos a Înviat!” și răspund „Adevărat a Înviat!”


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *