Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ziua cea mai neagră din istoria creştinismului. Este ziua în care Iisus a fost biciuit, scuipat şi răstignit între doi tâlhari. Este Vinerea neagră în care Iisus a murit pentru mântuirea lumii. Împreună cu Biserica, în sfânta şi marea Vineri rememorăm răstignirea şi moartea pe cruce a Mântuitorului Iisus Hristos. De aceea, aceasta este una din acele zile aliturgice, adică în care nu se oficiază sf. Liturghie. În biserici se va cânta diseară Prohodul Domnului – ce simbolizează punerea în mormânt a lui Hristos.
Compus din trei stări (trei părți, cu trei modalități de interpretare), Prohodul a fost readus în limba română din limba greacă, notează site-ul creștinortodox.ro. Primul Prohod publicat la noi este cel atribuit ieromonahului Macarie, în februarie 1836, la Buzău, o traducere ritmată de celor trei cântări. Este considerată cea mai bună traducere: în 1820, încercarea lui Ioan Prale, a fost una nereușită.
În 1846 și 1853, Anton Pann a tipărit Prohodul cu titlul „Epitaful sau slujba înmormântării Domnului și Mântuitorului nostru lisus Hristos”, două ediții care nu au reușit să întreacă varianta lui Macarie. În continuare, a fost folosit Prohodul tradus de ieromonahul Macarie, retipărit și îndreptat de urmași ai săi din cadrul Bisericii Ordoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod (conducerea Bisericii Ortodoxe). Această variantă a rămas normativă pentru Biserica Ortodoxă, notează site-ul creștinortodox.ro.
În 1941, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a format o comisie de revizuire a Prohodului, operațiune finalizată în 1942. Varianta revizuită a fost retipărită de mai multe ori, începând din 1956. După Revoluția din 1989, Prohodul a fost tipărit în 1994, editat de Institutul Biblic. O altă slujbă importantă este Prohodul Maicii Domnului, cântat în biserici în seara de 14 august, ajunul sărbătorii religioase „Adormirea Maicii Domnului”, stabilită la 15 august în calendarul creștin-ortodox.
1.În mormânt, Viaţă, Pus ai fost, Hristoase, Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti, Plecăciunea Ta cea multă preamărind.
2. Dar cum mori, Viaţă, Şi cum şezi în mormânt ? Şi împărăţia morţii Tu o zdrobeşti Şi pe morţii cei din iad îi înviezi ?
3. Te mărim pe Tine, Iisuse Doamne, Şi-ngroparea îţi cinstim şi patimile, Că din stricăciune Tu ne-ai izbăvit.
4.Cel ce-ai pus pământul Cu măsuri, Hristoase, Astăzi şezi în mic mormânt, Ziditorule, Şi din gropi, pe cei ce-au murit înviezi.
5. Iisuse al meu, Împărat a toate, De ce vii la cei din iad, o, Hristoase-al meu ? Vrei să dezrobeşti neamul omenesc.
6. Stăpânul a toate Mort se vede acum Şi deşertătorul gropilor celor morţi Se încuie-n groapă nouă ca unom.
7. În mormânt, Viaţă, Pus ai fost, Hristoase, Şi cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut Şi viaţă lumii Tu ai izvorât.
8. Cu cei răi, Hristoase, Ca un răufăcător Socotit ai fost, dar ne-ai îndreptat pe toţi Şi ne-ai scos din amăgirea celui rău.
9. Mai frumos cu chipul Decât oamenii toţi, Ca un om se vede mort şi fără de chip, Cel ce toată firea a-nfrumuseţat.
10. Iadul cum va răbda Intrarea Ta, Doamne, Şi cum nu se va zdrobi întunecându-se, De-a luminii Tale fulgere orbind ?
11. Dulcea mea lumină Şi mântuitoare, Cum în groapă-ntunecoasă Tu Te-ai ascuns ? O, răbdare de nespus şi negrăit !
12. Nici lumea de duhuri Nu pricepe, Doamne, Nici mulţimea făr’ de trup poate povesti Taina îngropării Tale, neştiind.
13. O, minuni străine ! O, ce lucruri nouă ! Cel ce-mi dă suflare mie Se poartă mort, Îngropat de mâinile lui Iosif.
14. În mormânt ai apus, Dar de-al Tatălui sân Nicicum nu Te-ai despărţit, Hristoase al meu. Acest lucru e străin şi nefiresc !
15. Întreaga făptură Recunoaşte-n Tine: Împărat adevărat, pe pământ şi-n cer, Deşi în mormânt Te-ncui, Hristoase-al meu !
16.Tu-n mormânt fiind pus Ziditor Hristoase, Temelia iadului s-a cutremurat Şi-alemorţilor morminte s-audeschis.
17. Cela ce în palmă Tot pământul ţine. Sub pământ acum cu trupul Se află mort, Slobozind pe morţii cei legaţi în iad.
18. Din stricare, Doamne, Viaţa mea o ridici; Căci murind acum, la cei morţi Te-ai pogorît Şi-ale iadului zăvoare le-ai zdrobit.
19. Ca lumina-n sfeşnic, Se ascunde acum Sub pământ, ca sub obroc, Trupul Domnului Şi din iad goneşte întunericul.
20. Mulţimea de oştiri, Cea duhovnicească, Împreună cu Iosif şi Nicodim Merg să-ngroape pe Cel ce e ne-ncăput.
21. Murind Tu de voie, În mormânt ai fost pus; Şi pe mine ce-am fost mort, Iisuse-al meu, De amara mea greşeală m-ai scăpat.
22. S-a schimbat făptura Prin a Tale patimi, Căci cu Tine-au pătimit toate câte sunt, Ţiitor a toate cunscându-Te.
23. Luând în pântece A vieţii Piatră, Cel a toate mâncător, iadul, a vărsat Pe toţi morţii ce din veac i-a înghiţit.
24. În mormânt nou Te-au pus, Înnoind, Hristoase, Firea oamenilor, prin învierea Ta, După cum se cade unui Dumnezeu.
25. Pe pământ ai venit, Pe Adam să-l mântui. Şi pe-acesta negăsind, jos Te-ai pogorît; Pân’ la iad, Stăpânul meu, l-ai căutat.
26. Pământul de frică S-a mişcat, Cuvinte, Şi luceafărul lumina sa şi-a ascuns, Apunând a Ta lumină sub pământ.
27. Ca un om, ai murit De-a Ta voie, Doamne; Dar ca Dumnezeu pe morţi din groap-ai sculat Şi din întunericul păcatelor.
28. Vărsând râu de lacrimi Peste Tine, Doamne, Cea Curată, ca o maică, a glăsuit: Oare, cum Te voi îngropa, Fiul meu ?”
29. Ca grăuntul de grâu, Ce-ncolţeşte-n pământ, Spic aducător de rod nouă Te-ai făcut, Înviind pe toţi urmaşii lui Adam.
30. Sub pământ Te-ai ascuns Ca un soare, acum, Şi-ntr-a morţii noapte neagră Te-ai învelit; Ci răsai, Hristoase-al meu, mai strălucit !
31. Cum ascunde luna Faţa sa de soare, Aşa groapa Te-a ascuns şi pe Tine-acum, Cel ce prin trupească moarte ai apus.
32. Iisus, Viaţa, Gustând moartea acum, Pe toţi oamenii de moarte i-a izbăvit Şi viaţa tuturor le-a dăruit.
33.Pe întâiul Adam, Prin păcat omorât, La viaţă ridicându-l cu moartea Ta, Adam nou în trup Te-ai arătat acum.
34. Cereştile cete, Mort întins, pentru noi, Te-au văzut, Stăpânul meu, şi s-au spăimântat Şi cu aripile s-au acoperit.
35. Pogorându-Te mort, De pe lemn, Cuvinte, Iosif cel cu bun chip Te pune-n mormânt; Ci-nviază, Doamne, mântuind pe toţi !
36. Bucurie, Doamne, Fiind îngerilor, Întristare lor acum le-ai pricinuit, Cu trup mort, ca pe un om, văzându-Te.
37. Suind Tu pe cruce, Împreună-ai suit Şi pe muritorii vii; iar stând sub pământ, Ai sculat de-acolo pe cei adormiţi.
38. Ca un leu, Tu Doamne, Adormind cu trupul, Ca un pui de leu Te scoli, Cela ce-ai fost mort, Lepădând şi bătrâneţea trupului.
39. Cela ce din coasta Lui Adam cel dintâi Pe strămoş ai plăsmuit, eşti în coastă-mpuns Şi izvor curăţitor ne izvorăşti.
40. Se-njunghia-n taină Mai-nainte mielul, Iar acum Tu, pătimind fără să cârteşti, Eşti făţiş junghiat şi firea curăţeşti.
41. Cine dar va spune Chipul groaznic şi nou ? Cel ce stăpâneşte toate făpturile Pătimeşte azi şi moare pentru noi.
42. Cuprinzându-i spaima, Au strigat îngerii: „Cum Se vede mort Stăpânul vieţii Şi de ce-n mormânt se-ncuie Dumnezeu ?”
43. Din coasta Ta, Doamne, Cea însuliţată, Izvorăşti mie viaţă, prin viaţa Ta, Şi mă înnoieşti şi mă viezi cu ea.
44. Răstignit pe cruce, Ai chemat pe oameni, Iar curată coasta Ta împungându-se, Tuturor iertare dai, lisuse-al meu.
45. Cel cu chip cuvios Te găteşte-ngrozit Şi Te-ngroapă, ca pe-un mort, cu smerenie, De-ngroparea Ta înfricoşându-se.
46.Sub pământ, de voie, Pogorând ca un mort, Tu ridici de pe pământ, Hristoase, la cer Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.
47. Deşi Te-ai văzut mort, Dar eşti viu Dumnezeu Şi ridici de pe pământ, Hristoase la cer, Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.
48. Deşi Te-ai văzut mort, Dar eşti viu Dumnezeu Şi pe oamenii cei morţi, pe toţi, înviezi, Omorând de tot pe-al meu omorâtor.
49. O, ce bucurie, Ce dulceaţă multă, A fost ceea ce-a umplut pe toţi ceidin iad, Strălucind lumina Ta-n adâncul lui.
50. Îngroparea-Ţi laud, Patimilor mă-nchin; Şi puterea Îţi măresc, Milostivule, Prin care de patimi am fost dezlegat.
51. Asupra Ta, Doamne, Sabie-au ascuţit Şi-a puternicului sabie s-a tocit, Iar cea din Eden se biruieşte-acum.
52. Văzând mieluşeaua Pe-al său Miel înjunghiat, Doborâtă de dureri striga şi-ndemna Ca şi turma să se tânguie cu ea.
53. În mormânt de Te-ngropi, Şi în iad de pogori, Dar mormintele, lisuse, le-ai deşertat Şi întregul iad, Hristoase, l-ai golit.
54. De-a Ta voie, Doamne, Pogorând sub pământ, Pe toţi oamenii din moarte i-ai înviat Şi la slava Tatălui i-ai înălţat.
55. Unul din Treime, Cu trupul, pentru noi, Defăimată moarte rabdă, binevoind; Se cutremură şi soare şi pământ.
56. Urmaşii lui Iuda, Din izvor adăpaţi Şi cu mană săturaţi demult, în pustiu, În mormânt îl pun pe Hrănitorul lor.
57. Ca un vinovat, stă Cel Preadrept la Pilat Şi la moartea cea nedreaptă e osândit Şi Judecătoru-i răstignit pe lemn.
58. Îngâmfat Israil, Ucigaşe popor ! Pentru ce pe Varava, pătimaş, slobozi, Iar pe Domnul pentru ce Îl răstigneşti ?
59. Plăsmuind pe Adam Din pământ, cu mâna, Pentru dânsul Te-ai făcut om firesc în trup Şi de bunăvoia Ta Te-ai răstignit.
60. Ascultând, Cuvinte, De al Tău Părinte, Pân’ la iadu-ngrozitor Tu Te-ai pogorît, Înviind tot neamul muritorilor.
61. „Vai, Lumina lumii ! Vai, a mea Lumină ! O, lisuse-al meu ! O, Fiule preadorit !” Cu amar, striga Fecioara şi jelea.
62. Pizmăreţ popor, Ucigaş blestemat ! Ruşinează-te măcar, înviind Hristos, De mahrama şi de giulgiurile Lui.
63. Vino, necurate, Ucigaş ucenic, Şi pricina răutăţii arată-mi-o: Pentru ce-ai ajuns tu pe Hristos să-L vinzi ?
64. Iubitor de oameni Te prefaci, nebune, Orb, nemernic, ne-mpăcat, vânzătorule, Tu, ce Mirul ai voit să-L vinzi pe bani.
65. Cu ce preţ ai vândut Sfântul Mir cel ceresc ? Sau ce lucru de El vrednic în schimb ai luat ? Nebunie-aflaşi, preablestemat satan !
66. De iubeşti pe săraci, Şi mâhnit eşti de mir Ce se varsă, curăţind suflet păcătos, Cum pe-arginţi pe-a tuturor Lumină vinzi ?
67. „O, Cuvinte, Doamne, A mea bucurie, Îngroparea-Ţi de trei zile cum voi răbda ? Mi se rupe inima ca unei maici”.
68. „Cine-mi va da lacrimi Şi izvor nesecat, Ca să plâng pe lisus, dulcele meu Fiu ?” A strigat Fecioara, Maica Domnului.
69. O, munţi şi vâlcele Şi mulţimi de oameni, Tânguiţi-vă şi plângeţi cu mine toţi Şi jeliţi cu Maica Domnului ceresc !
70. „Când am să Te mai vad, Veşnică Lumină, Bucuria şi dulceaţa sufletului ?”, A strigat Fecioara, tânguindu-se.
71. Deşi ca o piatră, Tare şi tăioasă, Ai primit a Te tăia; dar ne-ai izvorât Râu de viaţă vie, veşnice Izvor.
72. Ca dintr-o fântână, Din îndoitul râu, Ce din coasta Ta a curs, noi ne adăpăm Şi viaţa veşnică o moştenim.
73.Voind Tu, Cuvinte, În mormânt Te-ai văzut; Dar eşti viu şi Te ridici din morţi, cum ai spus, Cu-nvierea Ta, Mântuitorule.
74. Te cântăm, Cuvinte, Doamne al tuturor, Împreună şi cu Tatăl şi Duhul Sfânt Şi-ngroparea Ta cea sfântă preamărim.
75.Fericimu-Te toţi, Maica lui Dumnezeu, Şi-ngroparea de trei zile noi o cinstim A Fiului tău şi-al nostru Dumnezeu.
76. În mormânt, Viaţă, Pus ai fost, Hristoase, Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti Plecăciunea Ta cea multă preamărind.
