Moşii de Florii . Rugăciune pentru mântuirea sufletelor celor adormiți. Vezi și cum se face coliva pentru Sâmbăta lui Lazăr, atunci când are loc ultima pomenire a morților din Postul Paștelui

Moşii de Florii 

Sâmbăta, în Biserica Ortodoxă se face pomenirea morților. Aceasta sâmbătă este cunoscută în popor sub denumirea de „ Moșii de Florii”, „Sâmbăta lui Lazăr ” sau Sâmbăta Morților.

La sărbătoarea Moșilor de Florii, creștinii merg la biserică cu vase, bucate, colivă, prescură și vin, ca să fie sfințite și mai apoi împărțite celor sărmani.

Totodată, cei care au rude răposate, merg la cimitir, curăță mormintele, aprind lumânări și pun flori la crucile mormintelor celor decedați.

Moşii de Florii . Rugăciunea din Sâmbăta lui Lazăr

Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta cre­dință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gân­­dul le-au săvârșit, și-i așază pe ei, Doamne, în locuri lumi­noase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată dure­rea, întristarea și sus­­pinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.

Dăruiește-le lor și nouă Împă­răția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veș­nice și des­fătarea vieții Tale celei ne­sfâr­șite și fericite.

Că Tu ești învierea și odihna ador­­­mi­ților robilor Tăi (numele), Hris­toase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Prea­sfân­tului și Bunului și de viață făcă­to­ru­lui Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.Amin.

Cu sfinții odihnește, Hristoase, su­fle­tele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit!


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *