Rugăciunea din Postul Mare a zilei de miercuri. Rostește-o pentru putere și fericire în viață. Postul Paștelui este cea mai importantă perioadă din an pentru credincioși, el având menirea de a-i pregăti pentru primirea Botezului în Noaptea de Înviere.

Rugăciunea zilei de Miercuri din Postul Mare

Doamne Atotputernice și Atotindurate! Îmi aduc aminte că Te-ai născut Om din Sfântă Fecioară în peșteră și ai fost vândut cu treizeci de arginți de ucenicul cel viclean, că să ne răscumperi pe noi, păcătoșii, de sub puterea diavolului. Pentru această, Te rog, îndură-Te de mine, păcătosul!

PUBLICITATE

Primește, Doamne, această mică a mea rugăciune, și umilită a mea voința, că mă întristez pentru că Te-am întristat, și mă amărăsc pentru că Te-am supărat fără de număr. La Tine, Prea Bunule Mântuitor, am toată speranța, și cred că Tu, care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru noi, Te vei îndură și de mine acum, că să mă mântuiești de chinurile cele de veci, și să mă invrednicesti Împărăției Tale.

Nu Te depărta de la mine Doamne, și ajută-mi, că în toate să fac voia Ta, și să nu Te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele cele păcătoase, nici să Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum făceau iudeii cei necredincioși în timpul Sfintelor Tale Pătimi, ci că femeia cea păcătoasă să-Ți spăl picioarele, cu lacrimile ochilor mei, pentru că să mă învrednicesc a auzi și eu din Gură Ta cea dulce: Iertate să-ți fie păcatele.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *