Precum mărturisesc Sfânta Scriptură şi experiențele Sfinților Părinți, dacă este nevoie, Îngerul păzitor se poate arăta şi se arată omului în cele mai felurite chipuri, în visuri şi vedenii. Îngerul păzitor face totul pentru a păzi mai întâi de toate sufletul omenesc, iar câteodată îngerii prevestesc și previn unele nenorociri.
Aceiași Sfinți Părinți ne previn spunând că, atunci când ni se pare că înaintea noastră stă un Înger sau avem o vedenie, trebuie să fim cu cea mai mare băgare de seamă ca nu cumva să luăm duhul căzut drept Înger. Sfinții Părinți ai Bisericii, înțelepții de Duhul Sfânt şi de propria lor experiență duhovnicească, ne îndeamnă cu dragoste pe toți să ne rugăm totdeauna cu smerenie şi să nu tânjim după vedenii sau după extaz.
Totuși, se întâmplă ca Îngerii să nu se arate în chip văzut, ci în vis sau omul să audă aievea un glas, care să-l prevină asupra unei nenorociri.
Primul caz cunoscut şi descris, de acest fel, în care este prezent glasul cel prevestitor, datează din anul 1117. La acea dată în toată Italia a fost cutremur. Unii dintre locuitorii orașului Mediolan (actualul Milano) se adunaseră într-o casă pentru rezolvarea problemelor legate de nevoile orașului. Deodată, din curte s-a auzit un glas care îl chema pe nume pe unul dintre cei ce erau prezenți în casă şi îi cerea acelui om să meargă afară. Cel ce era chemat nu înțelegea cine strigă şi pe cine şi, de aceea, nu s-a grăbit să iasă, așteptând să se repete chemarea. Atunci, pe neașteptate, un necunoscut, apropiindu-se de ușă, a cerut ca cel chemat să iasă degrabă din casă. Abia a izbutit bărbatul acela să se depărteze de ușă cu câțiva pași şi casa s-a prăbușit şi i-a prins sub dărâmăturile sale pe toți cei ce se aflau înăuntru.
Un caz asemănător întâlnim şi în viața Sfântului Mucenic Policarp. Când acesta se afla la o gazdă, în timp ce dormea, Îngerul său l-a trezit brusc şi i-a poruncit să iasă din casă. Şi, îndată ce a ieșit, casa s-a prăbușit şi i-a strivit pe toți cei ce se aflau în ea (Minei, 23 februarie).
Se pune întrebarea: de ce a fost salvat de la moarte numai unul din cei ce se aflau în casă, iar toți ceilalți au pierit? Judecățile Domnului sunt un adânc nesfârșit. Cine nu vede clar acest lucru în minunile săvârșite odinioară? Astfel, Îngerul Domnului l-a scos pe Lot cu copiii săi din Sodoma, iar pe toți ceilalți locuitori i-a lăsat pradă pârjolului. În același chip minunat au fost păziți nevătămați şi alți oameni, ce se aflau împreună cu mulțimea celorlalți, care au pierit din anumite pricini în timpul potopului universal. Da, Dumnezeu este nespus de mare prin puterea Lui! Cine poate să învețe ca El? Cine I-a dat învățătură cum să se poarte? Şi cine poate să-I spună: ,,Aceasta ai făcut-o rău?” (Iov 36, 22-23).
Un călugăr pe nume Moise, dorind să urmeze viața cea virtuoasă a Cuviosului Ioan Scărarul, l-a rugat pe acesta să-l ia ca ucenic al său. Înaintea Sfântului Ioan au mijlocit pentru Moise câțiva bătrâni şi Ioan l-a luat pe Moise la sine ca împreună-viețuitor şi ucenic. Odată, acest mare părinte i-a poruncit lui Moise să sape într-un loc şi să aducă pământul în grădină pentru îmbunătățirea solului.
Moise, venind în locul arătat, a împlinit conștiincios porunca, iar la miezul zilei, când a venit arșița mare, Moise, obosind, a intrat la umbră sub o stâncă mare, s-a întins acolo şi a adormit. Şi, iată, Domnul, nedorind în niciun chip răul robilor Săi, din obișnuita Sa purtare de grijă l-a scăpat pe Moise de moarte năprasnică, iar pe Sfântul Ioan de durere. Astfel, în vreme ce cuviosul ședea în chilia sa şi se ruga, a adormit ușor şi a văzut un tânăr luminos, care i-a spus: ,,Tu, Ioane, dormi fără grijă, iar Moise este în primejdie!”
La aceste cuvinte Ioan s-a trezit şi a început să se roage pentru ucenicul său. Când a venit seara şi ucenicul s-a întors de la lucru, bătrânul l-a întrebat dacă i s-a întâmplat ceva rău. Iar ucenicul a răspuns: ,,O stâncă uriașă era cât pe ce să mă omoare şi m-ar fi omorât dacă tu, părinte, nu m-ai fi chemat, căci la amiază, când am adormit sub ea, am auzit dintr-odată glasul tău, chemându-mă şi am fugit degrabă de sub stâncă şi chiar în clipa aceea stânca s-a prăbușit”. Ioan nu i-a spus niciun cuvânt ucenicului său despre vedenia sa, dar în taină, în inima sa, prin rugăciune de mulțumire L-a preamărit pe Bunul Dumnezeu (Viețile Sfinților, 30 martie).
Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu Îngerii se arată atunci când este nevoie pentru mântuirea și îndreptarea oamenilor. Și se arată astfel încât arătarea lor nu poate avea urmări nefaste.
