Ingrediente ciulama de post de ciuperci cu fasole verde:
(pentru 2 portii mari)
500 g ciuperci champignon
3 linguri ulei
1 ceapa mare
200 g fasole verde congelata
20 g faina
350 ml lapte vegetal cu gust neutru (orez, soia, orez cu cocos) – sa nu fie cu gust de nuci/ caju
2 catei usturoi dati prin presa
sare
piper
1/2 lingurita cimbru uscat
1/2 legatura patrunjel verde
Mod de preparare ciulama de post de ciuperci cu fasole verde:
Pentru ca reteta de ciulama de post cu ciuperci si fasole verde sa fie gata rapid am scos fasolea verde din congelator, apoi am curatat ciupercile, le-am feliat si am tocat ceapa marunt.
Daca ciupercile sunt mari le puteti taia astfel incat sa aiba o marime potrivita, dar tineti cont de faptul ca in timpul gatitii, prin eliminarea apei se vor micsora.
Eu am folosit ciuperci champignon albe, dar puteti folosi si champignon brune, portobello, galbiori sau hribi.
Pentru inceput am calit ceapa tocata marunt in uleiul incins pana a devenit sticloasa si s-a inmuiat. In acest timp am dizolvat faina in putin lapte, apoi l-am adaugat pe tot in bol.
Am pus ciupercile feliate peste ceapa si le-am sotat pana cand s-a evaporat apa.
Am adaugat fasolea verde, sare, piper si cimbru uscat si am sotat inca 2-3 minute, amestecand destul de des, timp in care fasolea se decongeleaza total incepe deja se gateasca. .
Am turnat laptele cu faina, dar am amestecat in castron inainte de a-l turna pentru ca faina sa nu ramana la fundul castronului.
Am adaugat usturoiul dat prin presa si am amestecat.
Am fiert ciulamaua de post cu ciuperci si fasole verde la foc mic in jur de 5 minute, amestecand foarte des, ca sa nu se lipeasca de tigaie.
Am oprit focul si am adaugat patrunjelul verde tocat.
Pofta buna!