Acela pe care-l doare stomacul sau nu are gust de mâncare, acela nu-i bolnav trupeşte, ci sufleteşte. N-a postit şi boala i-a venit de la prea multă mâncare. Acesta n-are nicio dezlegare de la Dumnezeu.
Postul face mari minuni. A făcut în trecut şi va face în vecii vecilor. El nu ne lasă să slăbănogim când postim. Să nu credeţi că aceasta-i totul, să mâncăm bine şi să bem bine până murim.
Părintele Cleopa Ilie
Extras din Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie. O sinteză a gândirii Părintelui Cleopa în 1670 de capete, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2004, pag. 210
Părintele Cleopa te învață ce să zici când citești la Psaltire și pe cine să ai în gând! Așa să te gândești
Părinte, cum să citesc la Psaltire?
Zicea Părintele Cleopa: „Cel mai de preţ în această viaţă este să laşi toate şi să-ţi plângi păcatele tale, pentru că cea mai scumpă pentru noi este veşnicia. Deci, trebuie să facem totul ca să n-o pierdem, că atunci degeaba am mai trăit pe pământ!”.
Toate lucrurile pe care le făcea Părintele Cleopa erau împodobite cu smerita cugetare. Că zicea: „Să nu spunem niciodată că am pus început bun. Noi nici nu ştim cum arată acel om care a pus început bun. Noi să ne rugăm: Doamne, ajută-mi ca să pun început bun!”.
Altădată, zicea: „Părerea de rău completează fapta pe care nu ai făcut-o. De pildă, tu faci metanii. Cum făceam eu când eram acasă, că mă luam la întrecere cu fraţii mei, care făceau mai multe metanii într-o oră. Eu făceam 500 de metanii într-o oră, dar acum nu mai pot face nici una. Iar tu nu le faci cu mândrie, ci pentru păcatele tale. Şi mie îmi pare rău că nu pot face, şi zic: Doamne, miluieşte-mă şi pe mine, păcătosul! Iar Dumnezeu le primeşte pe amândouă la fel.
Odată, s-a dus un frate la spovedanie şi a spus: „Părinte Cleopa, n-am râvnă”. Părintele i-a zis: „N-ai? Smereşte-te! Nimeni nu s-a mântuit că a postit, sau că a făcut altă nevoinţă. Ci spune: Smeritu-m-am şi m-am mântuit”.
Altădată, l-a rugat un ucenic pe părintele să-l pomenească la rugăciuni. Iar sfinţia sa i-a spus: „Rugăciunea mea este ca fumul lui Cain. Aşa se târăşte pe pământ!”.
L-a întrebat odată un frate pe Părintele Cleopa: „Părinte, cum să citesc la Psaltire? Să mă gândesc când citesc că este scrisă ca pentru Proorocul David, sau că este scrisă pentru fiecare din noi, sau cum?”. Părintele i-a răspuns: „Să te gândeşti că eşti păcătos”.
Spunea odată Părintele Cleopa: „Diavolul a căzut din mândrie şi de aceea nu poate zice «Iartă-mă!». Aşa şi noi. Când vei vedea ca cineva îţi cere iertare, şi tu nu zici: «Dumnezeu să te ierte!», eşti asemenea cu diavolul, care nu poate zice «Iartă-mă!». Sau dacă ai greşit ceva, şi nu ceri iertare, te asemeni cu el, că nu zici «Iartă-mă!». Şi chiar dacă nu eşti vinovat, să nu spui: «Nu vreau să zic Iartă-mă! De ce să zic? El este vinovat, nu eu!». De aceea totdeauna să ne smerim”. (Părintele Ioanichie Bălan, ”Patericul românesc”)