Am băgat de seamă că astăzi, mai ales cei ce studiază, sunt vătămați de cei de acasă.
Deși sunt copii buni, se strică. Nu gândesc; au o nesimțire. Îi netrebnicesc și îi strică părinții lor.
Deoarece părinții au trecut prin ani grei, vor ca fiii lor să nu ducă lipsă de nimic.
Nu cultivă mărimea de suflet la copiii lor, ca să se bucure atunci când sunt în lipsă. Firește, o fac cu gând bun. Ca să fie lipsiți copiii de ceva, fără ca ei să înțeleagă, acesta este un lucru barbar. Dar ca să-i ajute să dobândească conștiință monahală și ei înșiși să se bucure atunci când le lipsește ceva, asta e un lucru bun.
Astăzi, cu bunătatea lor, cu bunătatea lor fără discernământ îi prostesc.
Îi obișnuiesc să le vină toate de-a gata, chiar și apa, ca să citească și să nu piardă timpul, și astfel îi fac netrebnici și pe băieți și pe fete.
După aceea copiii le vor vrea pe toate în palmă chiar, și când nu vor mai învăța.
Și răul începe de la mame. „Tu, fiul meu, să înveți. Eu o să-ți aduc și ciorapii și o să-ți spăl și picioarele. Ia dulceața! Ia cafeaua!” Și copiii nu înțeleg cât de obosită e mama făcând acestea, pentru că ei nu se ostenesc.
După aceea încep: farfurii de o singură folosință, haine de o singură folosință, mănâncă numai pâinișoare (în naylon) – nu știu nici să le învelească în hârtie…
În felul acesta oamenii devin complet netrebnici. După aceea le e greu să mai trăiască.
Dacă li se desface cordonul spun: „Mamă, leagă-mi cordonul!”
Astfel de copii ce procopseală să facă?
Nu sunt buni nici de căsătorie, nici pentru călugărie.
De aceea le spun mamelor: „Nu lăsați copiii să învețe toată ziua. Citesc, citesc, până amețesc. Să facă un sfert, o jumătate de oră pauză, ca să facă și vreo trebușoară în casă, ca să se dezmețească puțin”.
Această obișnuință rea a tinerilor de azi se transmite și în monahism. Și uitați-vă că acum în mănăstire sunt șapte secretari – toți culți și tineri – și bătrânul cu ei.
Mai demult era un singur secretar și acesta nu avea nici măcar două clase de liceu și făcea toată treaba.
Acum însă sunt șapte și înecați în lucru, neputându-și face nici cele duhovnicești ale lor. Ba încă îi mai ajută și cel bătrân.
Sfântul Paisie Aghioritul.
Extras din „Cu durere și dragoste pentru omul contemporan”, Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2012, pag. 254-256