Atunci când te întorci acasă, după o zi istovitoare la muncă, este bine să rostești o rugăciune pentru liniște și armonie în familie, după lăsarea serii. Când un credincios spune o rugăciune din inimă, cu smerenie și statornicie, Dumnezeu îl ajută să treacă mai ușor peste zilele grele și să meargă la culcare cu sufletul împacat și cu gânduri curate. Așadar, iată ce trebuie să spui pentru a avea parte de liniște sufletească și pace în familie.
Rugăciunea de seară care aduce liniște și pace în familie
Rugăciunea serii este una dintre cele mai puternice rugăciuni, având menirea de a ne elibera sufletul și mintea de poverile zilnice. Ea se rostește în fiecare seară, înainte de culcare, iar pentru un efect și mai puternic, se recomandă ca membrii familiei să se adune toți la un loc. Astfel, aceștia se vor bucura de armonie și pace în casă.
În plus, cel care rostește rugăciunea serii va avea parte de binecuvântarea divină și de liniște sufletească. Nu mai e necesar să menționăm că rugăciunea este o hrană spirituală și are o forță tămăduitoare deosebită – cu siguranță creștinii au experimentat deja asta.
RUGACIUNE
„Doamne, Dumnezeul nostru, în Care credem și al Cărui nume mai mult decât tot numele Îl chemăm, dă-ne nouă iertare sufletului și trupului, celor ce mergem spre somn; păzește-ne de toată nălucirea și, fără întunecată dulceață, potolește pornirea poftelor, stinge aprinderea zburdării trupești și ne dă în curăție a viețui cu lucrurile și cuvintele, ca, dobândind viață cu fapte bune, să nu cădem din binele Tău cel făgăduit, că binecuvântat ești în veci. Amin!“.