Sufletul omului care stă degeaba se strică pe zi ce trece: simţirea se stinge, judecata devine slabă, voinţa se răceşte. Omul care s-a obişnuit să…
Sufletul omului care stă degeaba se strică pe zi ce trece: simţirea se stinge, judecata devine slabă, voinţa se răceşte. Omul care s-a obişnuit să…
Se spune că înainte să treacă în neființă, Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu ar fi adresat o scrisoare zguduitoare poporului român. Stareț al Mănăstirii Petru Vodă…
Rugăciunea minţii sau rugăciunea inimii are temeiul acesta, descoperit de Însuşi Iisus, că “fără Mine nu puteţi face nimic” în privinţa izbăvirii de patimi, deci…
Părinte, nu am lacrimi… O femeie, cândva, i-a spus: – Părinte, mă mânii foarte repede. El i-a răspuns: – Cum te cuprinde mânia, repetă „Doamne…
Noi, de obicei, când trăim ceva neplăcut, aşteptăm să scăpăm, sau strigăm la Dumnezeu să ne scape. Or, Dumnezeu n-a venit ca să ne scape…
„Nu mă întrebați nimic, pentru că mi-e jenă!” Pentru că preotul, din ce au scris acolo, vă deduce ce trebuie să dezlege! Am avut cazuri…
Icoana Maicii Domnului nu lipsește din casa niciunui creștin, cu siguranță, aceasta are puterea de a proteja, de a ocroti și de a aduce iubire,…
Pacatul lui Adam a avut repercursiuni asupra intregii creatii. Totul s-a alterat. Nu s-a stricat definitiv, dar asa cum marturisesc Sfintii Parinti, s-a alterat. Odata…
Nimeni nu jertfeşte mai mult în educarea copiilor ca o mamă şi ca un tată, nici psihologul, nici asistentul maternal, nici infirmiera, nici pedagogul. A…
În Biblie nu există informații referitoare la obiceiul de a purta haine negre la înmormântări. Deci, nu este un păcat dacă nu porți haine nengre…