Cuvintele pot avea o forță de necrezut, o spunea chiar Arsenie Boca. Părintele a explicat cum trebuie rostită corect rugăciunea inimii sau rugăciunea lui Iisus, așa cum mai este cunoscută.
„Orice ar face omul, oriunde ar merge, toate le împlineşte cu rugăciunea lui Iisus”
Rugăciunea este cea mai intimă și specială legătură, comunicare, pe care credincioșii o au cu Dumnezeu. În timpul vieții sale, părintele Arsenie Boca spunea că „a ne ruga înseamnă a ne înălţa spiritul şi inima către Dumnezeu pentru a-I aduce laudele noastre, a-i expune grijile noastre si a-I implora ajutorul”.
Cunoscută și ca rugăciunea lui Iisus sau rugăciunea minții, rugăciunea inimii este considerată una dintre cele mai puternice și profunde pentru creștinii ortodocși. Puterea ei vine din faptul că este destul de scurtă, iar repetarea ei ordonează mintea şi ajută la menținerea concentrării.
De-a lungul timpului, structura ei a trecut prin mai multe schimbări, alternând între forma mai scurtă: „Doamne, miluiește-mă” și cea mai lungă: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.
Călugării de la Muntele Athos o rostesc și ei în mai multe variante: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine” şi „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”.
Cum trebuie rostită
Tot părintele Arsenie Boca a explicat că:
„Atunci când Iisus spune: Tot ce veţi cere în numele Meu, Tatălui, veţi primi, El se referă în primul rând la lucrurile spirituale, la viaţa sufletului pentru care de fapt a venit în mijlocul oamenilor.
Şi tot El spune cu alt prilej: Căutati Împărăţia lui Dumnezeu. Deci aceasta trebuie sa cerem în rugăciunea noastră. Cât priveşte lucrurile şi bunurile materiale, le putem cere, atât timp cât ele nu ne împiedică la cucerirea Împărăţiei.”
Este considerată una dintre cele mai puternice rugăciuni tocmai pentru că poate fi rostită neîncetat. Despre asta a vorbit și părintele Ilie Cleop:
„Rugăciunea trebuie spusă cât mai des cu putinţă dar corelată cu ritmul respirator, pentru a nu obosi plămânii, adică cine respiră mai rar, o spune mai rar, iar cine respiră mai des, o spune cu atât mai des.
Această rugăciune, după sfatul Sfântului Grigorie Sinaitul, trebuie spusă liniştit şi fără zgomot, ca nu cumva vocea să împrăştie şi să micşoreze simţirea şi atenţia minţii. Aceasta până când, obişnuindu-se cu lucrarea, va înainta în ea şi va primi putere de la Duhul Sfânt, să se roage puternic şi în întregime.
Atunci, mintea nu va mai avea nevoie să rostească cu gura, ci se va mulţumi să-şi facă lucrarea în întregime în adâncul ei. Important este să ştim că la început ne rugăm cât putem şi cum putem, ca să ajungem să ne rugăm cum trebuie.”
Părintele Teofan Zăvorâtul a dezvăluit de ce se mai numește și rugăciunea minții.
„Această rugăciune se mai numeşte şi a minţii, pentru că spunând-o, ea adună mintea care altfel nu se poate opri de la risipire şi rătăcire în toate părţile. Rugăciunea minţii se va înrădăcina în suflet şi este o armă foarte puternică împotriva gândurilor păcătoase.”
Această minunată şi puternică rugăciune, rostită fără încetare, poate fi de folos oricărui om de rând, în toate împrejurările vieţii sale. Fie în suferinţă, în durere, în bucurie, în joacă, la vreme de restrişte sau la vreme de răgaz, în tramvai, pe stradă, la petrecere sau în momente mai nefericite, putem rosti neîncetat Rugăciunea Inimii.
Putem face un mic altar de rugăciune în noi înşine, chiar dacă ne aflăm în împrejurări omeneşti obişnuite sau tocmai pentru că ne aflăm în ele.
Tocmai pentru că mintea şi inima omenească sfârşesc prin a fi prinse în capcana de nestăvilit a gândurilor omeneşti, tocmai pentru că acestea-s pricinile reale ale suferinţelor, tocmai pentru că răul izvorăşte din ele şi se înmulţeşte în ele avem nevoie de un răgaz prin rugăciune.
Şi când aflăm răgazul, Rugăciunea Inimii se dovedeşte cea mai puternică rugăciune.”
