Într-o bună dimineață, Dumnezeu și-a privit cei 12 copii întrebându-se ce le mai lipsește.

Deodată, dorința de a-i înzestra cu voinţa omenească I-a luminat faţa.

Iată ce le-a spus:

PUBLICITATE

„Tie Berbecule, îți hărăzesc prima mea sămânță pe care o poți sădi cu onoare. Pentru fiecare sămânța care va rodi, încă un milion va rodi în mână ta. Tu nu vei avea timp să vezi crescând nici una dintre acestea pentru că tot ce însămânţezi va rodi cu prisosință. Tu vei fi primul care va sădi în mintea umană Ideea Mea.
Pe ține, Taurule, te înzestrez cu puterea de a preface sămânța în substanță. Munca ta este măreață și are nevoie de răbdare. Tu trebuie să împlinești tot ce a fost început, altfel semințele vor fi risipite în vânt.

Tie, Geamănule, îți sunt sortite întrebările fără răspuns, că să poți arăta tuturor ceea ce vede și simte omul în jurul sau. Tu nu vei ști niciodată de ce acesta vorbește sau ascultă, dar în căutarea înțelesurilor adânci ale lumii vei afla Darul Meu: cunoaşterea.

Pe ține, Racule, te investesc cu datoria de a-ți învăţa semenii ce este emoția. Tu vei stârni râsul sau lacrimile; astfel, tot ceea ce ei vor vedea și vor gândi le va trezi mulțumire și bucurie sufletească. Pentru aceasta primește în dar familia pe care tu o poți înmulți.

PUBLICITATE

Tu, Leule, ai menirea să arăți întregii lumi creația Mea plină de strălucire. Dar să te îngrijești de mândria ta și întotdeauna să îți dai seama că este opera Mea, iar Creatorul este unic. Vei îndeplini totul cu ardoare și orice vei face va fi spre binele tuturor.

Ţie Fecioară, îți este dat să cercetezi tot ceea ce omul a făurit în lumea pe care I-am dăruit-o. Tu vei scruta pătrunzătoare drumurile sale și-l vei preveni când greșește. Astfel, creația poate atinge desăvârșirea prin ține.

Tu, Balanţă, ai misiunea de a-l ajuta pe om să fie conștient de îndatoririle sale față de ceilalți. Așa, el poate învață să trăiască sentimentul fraternității și va căpăta deprinderea de a descoperi fața ascunsă a acțiunilor sale. Te voi trimite oriunde este dezbinare, iar pentru strădania ta infinită de a readuce semenilor ordinea și calmul, îți voi dărui dragoste.
Tu, Scorpionule, vei avea iscusinţa să pătrunzi mințile oamenilor, dar nu îți va fi permis să vorbești despre ceea ce înveți. De multe ori, vei fi cuprins de amărăciune datorită celor pe care le descoperi. Aceasta te va apropia însă de Mine și nu vei uita niciodată că acolo unde nu sunt Eu va fi doar pervertirea Ideii Mele…
Săgetatorule, tu ai misiunea de a-i face pe oameni să râdă, căci atunci când înțeleg greșit Ideea Mea devin posaci. Umorul tău le va reda speranţa și astfel își vor întoarce privirea spre Mine.

PUBLICITATE

De la ține, Capricornule, vreau străduința și sudoarea frunții, pentru că tu ai menirea de a-i învață pe oameni să muncească. Misiunea ta nu este ușoară, căci vei purta toată truda oamenilor pe umerii tăi. însă pentru jugul poverilor tale eu îți dăruiesc întreaga responsabilitate a omului.

Tu, Vărsătorule, ești vizionarul omenirii, privirea ta deslușește toate posibilitățile glorioase. Vei trăi durerea singurătății pentru că această viziune nu-ți permite să personifici Dragostea Mea. Pentru a-i întoarce pe oameni către noile șanse primește darul libertăţii pentru a servi omenirea oricând va avea nevoie de ține.

Tu, Peste, ai cea mai grea misiune dintre toate. îți cer să ridici pe umerii tăi toată suferința omului. Lacrimile tale sunt menite să fie lacrimile Mele. Durerea aceasta este rodul înţelegerii greșite a Odei Mele, dar tu exiști ca să-i aduci omului compasiunea.”

PUBLICITATE

Fiecăruia îi părea darul celuilalt mai atrăgător, astfel că s-au întors la Dumnezeu, care le-a spus: „Fiecare din voi a crezut că darurile celuilalt sunt mai prețioase. De aceea vă permit să le schimbați. Și pentru o clipă fiecare copil s-a entuziasmat imaginându-şi toate posibilitățile noii sale misiuni.

Dar Dumnezeu a surâs și a spus: va veți întoarce de multe ori la Mine să-Mi cereți să vă eliberez de misiunea voastră și de fiecare data eu vă voi îndeplini dorința.
Veţi trece prin nenumărate încercări înainte de-a vă împlini misiunea inițială pe care aţi primit-o de la Mine.

Vă dăruiesc un timp nemăsurat pentru aceasta, dar numai când veți duce la bun sfârșit menirea, voi veți putea fi una cu Mine.

PUBLICITATE

Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *