De cate ori ne-am judecat parintii, uitand ca au fost si ei copii candva? Ca au avut si ei parintii lor, frustrarile lor, ca poate au fost lipsiti de iubire?…

„Imi vad parintii ca pe mici copii care au nevoie de dragoste”…

De cate ori ne-am judecat parintii, uitand ca au fost si ei copii candva? Ca au avut si ei parintii lor, frustrarile lor…. ca poate au fost lipsiti de iubire…

Am invatat repede sa le pretindem sa fie cei mai buni parinti si ii taxam repede daca „indraznesc” sa nu poata fi. Parintii sunt radacinile noastre…chiar si atunci cand nu mai sunt, tot radacinile noastre raman… Iti poti taia radacinile si te poti aclimatiza intr-un sol fertil si fara ele – dar, undeva, intr-un colt de pamant a ramas ingropat ceva din tine…si n-ai sa poti uita asta niciodata, scrie garbo.ro.

Eu, una, am avut o traiectorie foarte abrupta cu parintii mei. Au fost ani in care nu le-am vorbit deloc. Am judecat-o prea aspru pe mama pentru ca m-a abandonat la tara si si-a vazut de viata, ca n-a fost alaturi de mine atunci cand am avut nevoie. Am pierdut timp pretios fiind un bulgare de furie si revolta. Rareori, in momentele mele de frustrare, ma puneam in locul ei. Nu pot sti daca i-a fost greu sau nu, daca a suferit sau nu…pentru ca nu m-a interesat sa aflu. Eram egoist preocupata exclusiv de mine…

Cand mi-am schimbat conceptiile de viata, s-au schimbat si ei…cand am invatat sa nu-i mai judec si sa nu le mai pretind sa fie cum vreau eu…s-a intamplat minunea! S-a schimbat in bine interactiunea noastra. Daca i-as fi spus tatalui acum cativa ani ca eu nu mai mananc porc, ar fi sarit in sus, m-ar fi facut nebuna de legat, sectanta etc. Acum a inclinat cu tristete din cap – „pai eu pentru cine i-am crescut?”- Apoi, s-a repliat repede: „bine tata, la anul crestem vitel si curcani.”


Loading...
Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *