Cu toții ne dorim să aveți copii frumoși, dar mai ales sănătoși, care să se descurce singuri în viață. Însă, din păcate, specialiștii spun că în ultima perioadă majoritatea copiilor se confruntă cu o stare emoțională cumplită iar de aici până la apariția depresiei cronice sau a altor boli psihice, nu mai e decât un pas.
Nu răsfățați copiii și nu le permiteți orice!
De ce se ajunge într-o astfel de situație? În primul rând pentru că părinții uită să aibă grijă de copii și se ocupă mai mult de situația materială a familiei. De asemenea, părinții strică și dacă își răsfață pruncii prea mult și le permit orice.
Copiii suferă și ca urmare a faptului că nu consumă alimente sănătoase și nu dorm suficient, plus faptul că au o viață sedentară în fața televizorului sau a calculatorului. Ce este de făcut în asemenea situație? În primul rând, spun specialiștii, arătați-le copiilor voștri că le sunteți prieten și că pot să vă spună oricând tot ce au pe suflet. De asemenea, învățați-I să mănânce sănătos și zilnic petreceți măcar două ore cu ei în aer liber. Trimiteți copilul la culcare la aceeași oră în fiecare seară, învățați-I să fie responsabili și să recunoască propriile greșeli dar și să-și stăpânească emoțiile negative.
Felicia Iederă