Adesea dupa moralitatea omului putem stabili religiozitatea acestuia sau cel putin deschiderea catre cele sfinte si dumnezeiesti. Credinta nu cade de undeva, ea se cultiva. Si din acest motiv nu trebuie sa lipseasca din cei sapte ani de acasa.
“Numele pe care il scrijelesti pe scoarta unui copac se va mari, va creste odata cu el. La fel si inima copilului tau. Ceea ce scrijelesti in anii lui de gingasie vei citi in cei care vor urma.” (Sfantul Paisie Aghioritul)
In acest proces de cultivare a credintei trebuie sa mergem treptat, cu pasii copilului, sa tinem cont de nivelul lui de intelegere. Copilul vrea sa stie si intreaba. Daca nu putem raspunde copilasului la cele mai sensibile intrebari despre credinta, inseamna ca noi insine nu avem aceasta legatura cu Dumnezeu.
Lumea duhovniceasca si divinitatea nu trebuie prezentate in formatul unor povesti, ci al unor realitati. Sa trecem din timpul si locul profan in unul sacru. Copilul urmeaza a fi deprins cu rugaciunea, sa savarseasca fapte bune, astfel intelegand viata ca dar, scrie altarulcredintei.md.
“Tot tineretul ar trebui educat ortodox, punandu-se mare accent pe schimbarile ce apar in firea omeneasca incepand cu varsta de 12 ani. Aceasta este varsta la care se dezvolta in mod special instinctele. Insusi organismul omului incepe sa dezvolte aceste instincte. Pentru aceea trebuie pregatiti copiii pentru aceasta varsta, pentru a nu mai cadea. Iar daca nu vor mai cadea si vor duce o viata curata si neintinata, vor putea primi pe Duhul Sfant, Care se salasluieste in om si care mai departe va conduce in chip constient pe om, pe acel copil.” (Parintele Marcu Dumitru).
Procesul de cultivare a credintei si, in general, al virtutii este unul greu si anevoios, dar aceasta investitie merita tot efortul.
“Copiii evlaviosi sunt cea mai mare mangaiere pentru parintii evlaviosi: sunt cea mai buna impodobire a parintilor vii si cel mai bun monument al parintilor trecuti in nefiinta.”, ne spune Sf. Vasile cel Mare, dar tot el ne atentioneaza: ”Invataturile date cu forta nu pot dainui in suflete, pe cand invataturile primite in suflet cu placere si cu bucurie raman de-a pururi.”
Asadar, nu cumva sa intervenim prea mult in constiinta si in libertatea celui in crestere. Copilul nu trebuie sa creada exact asa cum vrem noi, sa-i respectam individualitatea si sa tinem cont ca fiecare se apropie in felul sau de cele sfinte.
Sa-i ajutam pe cei in crestere sa ajunga la o credinta traitoare. Asta se vrea!
Si acest lucru se poate obtine doar cu multa iubire. Copilul trebuie sa vada dragostea noastra sincera pentru cele sfinte, unul fata de altul, iubirea fata de aproapele si astfel va creste bun, blajin, increzator si, cel mai important, induhovnicit.
Toate pornesc de la credinta!
“Credinta este, pana la urma, puterea de a iubi.” (Parintele Iustin Parvu)
Preot Octavian Mosin
