Lumea din ziua de azi pare să aibă mai mulți oameni care îi critică pe alții, decât oricând, iar unii oameni își petrec, de fapt, majoritatea timpului lor criticând modul în care trăiesc alții.
Cu toate acestea, nu trebuie să le dai puterea altora, spunând că îți pare rău. Nu-i datorezi nimănui o explicație, pentru stilul tău de viață, alegerile tale sau cu cine alegi să-ți petreci timpul.
La sfarsitul zilei, daca te simti fericit si iubesti viata pe care o traiesti, asta e tot ce conteaza.
Dacă trăiești după adevărul tău, nu trebuie să îți fie rușine sau să-i ceri scuze nimănui. Alți oameni nu ajung să dicteze cum să îți trăiești viața, așa că nu spune vreodată „Îmi pare rău” pentru următoarele lucruri.
PENTRU CĂ AI DEVENI O PRIORITATE ÎN VIAȚA TA
Într-un fel, făcându-ți propria inimă fericită, pentru alții poți părea egoist.
În realitate, nimeni altcineva nu îți poate oferi fericirea pe care tu ți-o poți da.
Dacă ți-ai luat viața în mâinile tale, în loc să îi aștepți pe alții să te învețe cum să o trăiești, ar fi foarte bine să o trăiești cum vrei.
ÎȚI URMĂREȘTI VISURILE
Dacă vrei mai mult în viață, poți să fii ambițios, nu este nimic în neregulă. Chiar dacă alții te vor considera un visător nerealist, care nu își va găsi cu adevărat fericirea, nu contează ce cred ceilalți, în cele din urmă.
TIMPUL DEDICAT ȚIE
În această lume, cu ritm rapid, majoritatea dintre noi petrecem atât de mult timp îngrijindu-i pe ceilalți și răspunzând nevoilor lor, încât uităm de propria noastră viață.
Auto-îngrijirea nu este egoistă; este necesară pentru sănătatea noastră. Nu îți cere niciodată scuze pentru faptul că ai primit o invitație și ai lăsat alte lucruri nefăcute, pentru a o onora.
NU RESPECȚI TERMENELE LIMITĂ
Din nou, nimeni altcineva nu poate decide pentru tine ce să faci. Nimeni nu poate determina timpul tău și nimeni nu îți poate impune un termen limită. Fă totul în ritmul tău.
EXPRIMAREA EMOȚIILOR
Din păcate, deranjarea emoțiilor este acum un lucru real. Noi suntem interpretați drept roboți, în mare parte, în societate, iar toți se așteaptă să ascultăm și să nu exprimăm cum ne simțim.
Nu permite nimănui să îți spună că nu te poți exprima.
CUM CÂȘTIGI BANI
Atât timp cât te simți mulțumit emoțional și mental de slujba ta, atunci nu spui niciodată că îți pare rău pentru asta. Indiferent dacă faci miliarde sau sute pe an, suma leului nu contează, dacă nu te simți mulțumit de vocația ta.
OPTIMISMUL
Într-o lume în care oamenii ne spun în mod constant să ne așteptăm la ce este mai bun, dar să ne pregătim pentru cel mai rău lucru, păstrarea unei minți limpezi poate părea o provocare. Cu toate acestea, mulți oameni de știință și cercetători, din întreaga lume au recunoscut avantajele gândirii pozitive, inclusiv scăderea stresului, durata de viață mai lungă, creativitatea mai mare și multe altele.
TRECUTUL TĂU
Unii oameni iubesc să aducă pe tavă toate greșelile pe care le-ai făcut în trecut, dar dacă o fac, amintește-ți că în timp ce ei stăteau acolo, criticându-te, ai avut experiențe și ai învățat din ele.
DIETA TA
Oamenilor le place să le spună celorlalți cum să mănânce și ce îi va face să se simtă mai bine, dar, la sfârșitul zilei, este corpul tău. Așa cum nu trebuie să-i spui altuia cum să mănânce, nu îl lăsa să-ți dicteze obiceiurile alimentare.
CAUȚI MAI MULT ÎN VIAȚĂ
Dacă vrei mai mult în viață, fii ambițios. Aceasta înseamnă că ai scopuri și visuri și dorești să le îndeplinești cât poți. Înseamnă că nu te mulțumești cu mai puțin decât știi că ești capabil.
PROVOCAREA MAINSTREAM
Multor oameni le plac toate aspectele legate de viața oamenilor, în lumea de astăzi, atât de mult încât oamenii se simt vinovați de modul în care aceștia aleg să trăiască.
Doar trăiește în adevărul tău și nu te supăra ce spun ceilalți!
OPINIILE TALE
Încă mai poți respecta pe cineva fără a fi de acord cu acesta. Poți rămâne civilizat și respectuos, fără a fi de acord, de asemenea.
Dacă ai o opinie, nu ezita să o exprimi, chiar dacă nu pare a fi alegerea „populară”.