Când s-a născut Nick Vujicic, în oraşul Brisbane din Australia, în sala de naşteri s-a aşternut liniştea.
Tatălui său, prezent și el la naştere, i s-a oprit respiraţia pentru câteva momente, iar medicul şi asistentele au încremenit.
Mama lui Nick îşi auzea nou-născutul plângând, dar se întreba unde e: nu credea că ceea ce vedea, un nou-născut, fără mâini şi fără picioare, este copilul ei!
În primele zile de la naştere, niciun apropiat al familiei nu a îndrăznit să le spună părinţilor felicitări, nimeni nu a trimis un buchet de flori la spital.
Copilăria i-a fost marcată de răutăţile colegilor, de neputinţa de a-şi face prieteni şi de ignoranţa oamenilor din jur, care i se adresau mereu ca unui copil cu probleme.
La vârsta de 10 ani, puştiul a decis că nu-şi mai suportă viaţa şi a încercat să își pună capăt zilelor, după ce îşi făcuse o listă cu toate lucrurile pe care nu le va putea face în viaţă, din cauza handicapului, şi de care realiza că nu se va putea bucura vreodată.
„Mă gândeam că nu m-aş putea însura. Cine ar vrea un soţ fără mâini şi fără picioare? Şi chiar dacă m-aş însura, cum mi-aş ţine de mână soţia? Cum aş dansa cu mireasa mea în seara nunţii?”, spunea Nick.
Părinţii au fost principalii lui susţinători.
L-au sprijinit mereu şi l-au încurajat. Au refuzat să-l înscrie la o şcoală pentru copii cu handicap, aşa că şi-au folosit imaginaţia pentru ca Nick să facă faţă cerinţelor.
Cum cel mai greu era scrisul, i-au construit un dispozitiv în care să țină creionul, lipit de un deget ce ieșea din ciotul care-i ţine loc de picior stâng.
După liceu, Nick Vujicic a urmat cursurile Universităţii Grif fin din Logan, Australia, de unde a obţinut o dublă specializare, în Contabilitate şi Planificare financiră.
La 19 ani de la tumultul de gânduri negative, prin care a trecut, Nick s-a căsătorit.
Bărbatul stă acum în faţa a mii de oameni, veniţi pe stadioane, pentru a-l asculta pe tânărul plin de umor, care vorbeşte despre puterea speranţei.
Nu există nicio explicaţie medicală pentru dizabilitatea fizică a lui Vujicic, o tulburare congenitală extrem de rară, însă tânărul a învăţat să se descurce cu regulile impuse de viaţă: ridică lucrurile între degete şi chiar joacă fotbal cu piciorul stâng, un ciot cu două degete, pe care îl numeşte „copanul meu de pui“.
Carismaticul australian călătoreşte acum în întreaga lume, vizitând până în prezent mai mult de 50 de ţări şi susţinând mii de discursuri.
Nick Vujicic a căutat mereu soluţii pentru a-şi depăşi condiţia. În 1990 a primit distincţia „Ceteţeanul australian al anului“ pentru curajul şi perseverenţa de care a dat dovadă.
Pe 11 aprilie 2011, Nick Vujicic a fost chiar și în România, dezvăluind secretele succesului în atingerea potenţialului maxim indiferent de circumstanţe.
Vujicic este cunoscut în toată lumea pentru discursurile sale inspiraţionale și pentru cartea sa „Viaţa fără limite”, în care le spune celor care se gândesc că vor fi fericiţi doar atunci când se vor căsători, vor avea serviciu, vor economisi bani, sau vor avea mai mulţi prieteni, că aceste lucruri nu garantează fericirea.
„Nu e vorba de ce e în afară. Ce contează este să fii complet în interior,” spune Vujicic unui auditoriu de peste 3 milioane de oameni din 25 de ţări.
Mai mult decât orice, Vujicic ar vrea să fie o inspiraţie pentru oricine îl ascultă, pentru ca toată lumea să afle că există dragoste necondiţionată în lumea aceasta, dragostea lui Iisus, și că există întotdeauna speranţă atâta timp cât nu renunţi la ea.
Iar pentru români a avut un mesaj special pe care l-a transmis, într-o conferinţă la București: „Când o naţiune Îl onorează pe Dumnezeu, Dumnezeu onorează acea naţiune”.
