Sectia de Drumuri Nationale Targu Jiu a intervenit ieri cu un utilaj cu lama in zona Releului de Telecomunicatii din Ranca, din cauza ninsorilor.
Stratul de zapada a masurat la un moment dat 5-6 centimetri.
Temperatura a coborat, de asemenea, sub 0 grade Celsius. S-a actionat inclusiv cu material antiderapant. Ion Tudor, seful Sectiei Targu Jiu a Drumurilor Nationale, a declarat ca sunt in continuare obligatorii anvelopele de iarna pentru toate autovehiculele care urca in statiunea Ranca. In ceea ce priveste Transalpina, lucrarile de deszapezire sunt ingreunate de schimbarea vremii si de revenirea iernii.
Deocamdata, sectorul Ranca-Obarsia Lotrului ramane inchis. Se circula normal intre Novaci si statiune Ranca, a mai spus Ion Tudor.
Siguranta conducatorilor auto are prioritate
Seful Sectiei de Drumuri Nationale Targu Jiu a mai declarat ca era foarte greu ca Transalpina sa fie redeschisa de Pasti. Vremea potrivnica ii impiedica pe drumari sa actioneze pe tronsonul Ranca-Obarsia Lotrului.
Din cauza lipsei zidurilor de sprijin si a parapetului, pe anumite zone grohotisul si zapada ajung foarte repede pe carosabil. Acest lucru ingreuneaza munca drumarilor, scrie gds.ro.
Ion Tudor a mai declarat ca sunt sanse minime ca Transalpina, pe sectorul Ranca-Obarsia Lotrului, sa fie deschisa de Paste. Se are in vedere in primul rand siguranta participantilor la traficul rutier, dincolo de dorinta cabanierilor din statiune de a vedea soseaua redeschisa cat mai repede. In zona de creasta zapada masoara in continuare si cativa metri.