În prag de mare sărbătoare, România se lovește de o nouă problemă: un nor de praf saharian extrem de dens va lovi țara noastră.

Cei cu probleme respiratorii vor avea mari probleme

Potrivit specialiștilor de la Institutul de Meteorologie și Hidrologie, “în perioada 23 – 28 aprilie, circulația aerului, preponderent din sector sudic, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană, înspre sudul, centrul și estul Europei.

PUBLICITATE

În această perioadă, va ploua temporar în regiunile de la sud și vest de țara noastră, iar ploile vor determina depunerea prafului, astfel încât concentrația particulelor de praf care urmează a ajunge deasupra României va fi redusă”.

Oamenii de știință susțin că cel mai probabil depunerile din România vor putea fi observate în zonele și intervalele cu ploaie, în noaptea de 23/24 aprilie în regiunile vestice, nord-vestice și la munte, iar spre finalul săptămânii mai ales în jumătatea de vest a țării”, ceea ce am observat cu toții.

Praful saharian vine din Algeria și este extrem de dens și este împins de vânt spre nordul continentului. Norul ar putea ajunge până în Marea Britanie şi Irlanda de nord, dar și în estul Ucrainei.

PUBLICITATE

Felicia Iederă


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *