Saturn și Pluto nu se aliniază, de obicei, așa că această mișcare va fi interesantă.
Nu este doar un capriciu să spunem că lucrurile au stat diferit, în ultima vreme, căci energiile par a fi încărcate mai mult, suntem mai pasionali, mai instinctivi și mai predispuși la furie.
Acest lucru se datorează faptului că legătura dintre două cele mai încărcate planete, din sistemul solar, sunt obligate să facă lucrurile dramatic.
Și până când această conjuncție va avea loc în anul 2020, vom simți totul într-o altă intensitate. Chiar și după conjuncție, vei resimți efectele ulterioare.
Data stabilită pentru schimbare este 12 ianuarie 2020 și, din moment ce această conjuncție are loc la fiecare 34 de ani, este inevitabil ca ceva enorm și intens să fie stocat.
Este posibil să ajungem să ne adresăm întrebări, la care nu putem răspunde, dar trebuie să încercăm să o facem, căci vom descoperi cele mai frumoase trăsături ale noastre.
Deoarece schimbarea va avea loc în Capricorn, am avea cu adevărat o nouă mentalitate prin care am putea să privim viața. Acum, trebuie să știi că răbdarea va fi asemeni gheții, pentru că pozitivitatea lui Saturn este destul de greu de găsit.
Oamenii, de regulă, sunt extrem de nerăbdători, astfel că orice întârziere a planurilor lor este o problemă pentru ei și duce la pierderea răbdării. De aceea, este extrem de important să nu renunțăm la speranța unor lucruri mai bune și mai strălucitoare.
Acesta este momentul propice pentru a reflecta asupra cine ești ca ființă umană. Nu te schimba, ci doar caută circumstanțele propice ție.
După cum Bruce Lee spunea odată: „Fii ca apa. Maleabil.’
Trebuie să îți adresezi, în mod constant, întrebări și să privești în oglindă, să te împiedici să faci lucruri sau să iei decizii care sunt problematice.
Oamenii trebuie să-și dea seama că evenimentele astrologice joacă mai mult roluri în viața lor. Fiecare eveniment, care are loc, duce la unele schimbări, care afectează fiecare persoană, într-un mod diferit.
Poți alege foarte bine să îl ignori, dar dacă te lupți intenționat și conștient cu el, este o problemă.
Doar lăsându-l să treacă prin viața ta, ți-ar permite să crești într-o rată fenomenală pe care niciodată nu ai perceput-o.
Această călătorie astrologică a lui Saturn și a Pluto este una care nu ar trebui să fie văzută simplist, căci ar putea însemna evenimente incredibile în viitorul apropiat.
Și în timp ce acel „viitor apropiat” ar putea să nu pară aproape, cei care sunt deja închiși în el, arată foarte diferit de cei care îl trăiesc.
Punctul principal este că trebuie să abordezi direct situația, fără a te învârti în jurul cozii. Sigur, te-ai confrunta cu greutăți, probleme financiare, bătăi de cap, poate chiar un rănire fizică.
Dar, dacă nu te descurci cu mintea ta, nu vei obține bucuria, mulțumirea care vin după anumite dificultăți din viață.
Trebuie să elimini lucrurile care te trag înapoi.