Privește în oglindă, ce vezi? Reflecția se încheie la nivel corporal? Sau vezi acea lumină frumoasă?
Adevărul este că există un câmp strălucitor de energie, care te înconjoară, un câmp emanat chiar de tine, un câmp care îți servește drept protecție penntru lungul drum pe care trebuie să mergi în această călătorie, numită viață. Vorbesc despre aura ta!
Câmpul energetic uman, aura, este o manifestare a câmpului energetic universal, piatra de temelie a întregii vieți.
Cu mii de ani înaintea nașterii Domnului Iisus Hristos, a fost numită prana, de către indienii din est și chi de către chinezi.
Misticii tuturor culturilor vorbesc despre câmpul energetic uman într-un fel distinct.
Aura ta constă în energii electromagnetice, cu densități variabile, care străbat și strălucesc în corpul fizic.
Aceste particule de energie sunt suspendate în jurul corpului uman sănătos, într-un câmp în formă de oval, care se extinde din corp, la aproximativ 2-3 centimetri, pe toate laturile corpului tău.
În cele din urmă, corpul tău oglindește tot ce se întâmplă în domeniul energiei tale interne. Orice distorsionare sau dezechilibru, în organismul tău îți poate afecta, mai devreme sau mai târziu, existența.
Dacă faci o corectare în câmp, o schimbare corespunzătoare, aceasta se va manifesta în corp. Nivelul energetic al câmpului nu este doar la fel de real cum este corpul tău fizic, ci și, într-un fel, este și mai important.
De aceea vindecarea energiei, îndreptată spre restructurare, reechilibrare și reîncărcare a câmpului energetic, poate avea un impact atât de pozitiv.
Șapte straturi sau corpuri, alcătuiesc câmpul energetic uman.
Fiecare dintre ele este dependent de celălalt și se extinde dincolo de piele.
Fiecare nivel are o vibrație mai mare și se extinde mai departe decât cel de sub el.
Fiecare are propria frecvență unică.
Ele sunt interdependente și reflectă sentimentele, emoțiile, gândirea și comportamentul.
Împreună, nivelele dețin forma noastră fizică, asigură energia vieții și fac posibilă comunicarea între toate celelalte părți.
Nivelurile câmpului energetic vorbesc despre sănătate și bunăstare
Nivelul 1: Corpul eteric
Acest nivel, cel mai apropiat de corpul tău, se găsește la câțiva centimetri de piele, este sediul plăcerii și durerii. Cu cât ai mai multă grijă de corpul tău, cu atât va fi mai puternic și mai albastru.
Nivelul 2: Corpul emoțional
Acest nivel reflectă sentimentele și emoțiile tale. Culorile luminoase indică sentimente pozitive; culorile închise sunt negative. Dacă îți lași sentimentele să curgă, culorile continuă să se schimbe; dacă oprești debitul, acest nivel pare foarte murdar, creează blocaje și îți afectează sănătatea.
Nivelul 3: Corpul mental
Liniile puternice și încărcate indică o minte activă și clară; cele slabe și subîncărcate, indică lipsa clarității. Dacă nivelul tău 3 este puternic, dar primele 2 sunt slabe, trăiești mai mult în mintea ta.
Nivelul 4: Nivelul astral
Tronul relației tale cu universul. Dacă acest nivel este puternic și sănătos, vei avea relații minunate; dacă este slab, vei avea de suferit în multe domenii.
Nivelul 5: Modelul eteric
Acest nivel al divinității va arăta exact ca un plan al primului nivel, forma corpului tău. Un nivel de ordin precis, emanat prin simboluri, nu prin sentimente. Dacă ești acordat la voința divină, vei simți un sentiment de legătură cu lumea din jurul tău; dacă ești slab acordat cu Universul, nu te vei simți confortabil în pielea ta, cu slujba ta sau cu postura din viața ta.
Nivelul 6: Corpul Ceresc
Umplut cu străluciri divine de lumină colorată, de un curcubeu care radiază în jur, atunci când ești sănătos, culorile sunt strălucitoare. Acesta este nivelul iubirii divine. Aici simțim bucuria și fericirea, la care ajungem prin meditație și rugăciune. Vei avea curând parte de experiențe spirituale.
Nivelul 7: Modelul keteric sau corpul cauzal
Linii de aur care vibrează la o frecvență foarte înaltă și formează un cerc de aur, în jurul corpului, pentru a-l proteja. Acest nivel, al minții divine, ține întregul câmp, la un loc și este locul în care învățăm să comunicăm telepatic și să avem cunoștințe care ne inundă conștiința.
Un nivel mare, 7, indică un gânditor, în legătură directă cu gândirea divină.
Pe măsură ce îți cunoști nivelurile câmpului energetic uman, este recomandat să simți, mai degrabă, decât să vezi nivelurile clarvăzătoare.