Verificând caracteristicile sănătăţii unor credincioşi înainte şi după slujbă, unii cercetători au arătat că rugăciunea normalizează tensiunea şi valoarea analizei sângelui. De asemenea, rugăciunile se pare că pot neutraliza chiar şi efectul radiaţiilor.
Sunetele emise de clopote alungă virușii gripei
Un exemplu concret în acest sens este faptul că, după explozia de la Cernobâl, în apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, situată la câțiva kilometri de reactoare, valoarea radiaţiilor era mult mai scăzută.
De aseemenea, oamenii de ştiinţă din Petersburg au afirmat, prin multe experimente, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor au proprietăţi vindecătoare. De aceea, în Rusia, clopotele sunt trase întotdeauna în perioada epidemiilor, sunetele emise de acestea putând distruge viruşii de gripă, tifos şi chiar hepatită.
Mai mult de atât, Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală, în urma analizei apei înainte şi după sfinţire, a arătat că semnul crucii distruge microbii nu numai în apa de la robinet, ci şi în lacuri sau râuri.
În acest fel, recomandările ortodoxe de a binecuvânta mâncarea şi băutura au nu numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă. La rândul lor, cercetătorii japonezi au demonstrat că în prezenţa anumitor sentimente ca dragoste, ură, invidie, suferinţă sau rugăciune, apa îşi modifică structura, iar apa sfinţită de rugăciune devine cea mai pură apă.
Felicia Iederă