Au avut loc multe schimburi de energie în acest an. Planeta s-a schimbat și a făcut o aliniere puternică, așa că întreaga sa energie va apărea în calea noastră.
20 martie aduce o astfel de creștere masivă de energie deci, asigurați-vă că v-ați legat bine centurile. Luna plină din Balanță va avea loc la această dată, dar asta nu este tot.
Luna Plina coincide cu Echinocțiul, deci ne vom trezi cu un flux mare de energie. Această conjunctură este destul de rară…
Luna trece, în general, prin două faze – faza de Lună Nouă, în care este întunecată și aproape invizibilă și faza de lună plină, în care este complet luminată. În general, atunci când se află în starea superioară, luna pare a fi strălucitoare și aproape de noi. Dar în timpul Echinocțiului, se adaugă o lumină suplimentară.
Pregătește-te să ai emoțiile în această perioadă. Soarele este încă în Pesti, dar energia Balanței reprezintă opusul energiei Peștilor.
În această perioadă, nu trebuie să lași emoțiile negative să te copleșească, cel mai bine ar fi să petreci mult timp în natură, alături de familie și de prieteni. Relația dintre părinte și copil va fi punctul culminant în această perioadă, deoarece va ajuta la dezvoltarea mentală și spirituală.
Datorită naturii emoționale a acestei Luni pline, vei simți că oamenii toxici încearcă să te folosească. E o perioadă sensibilă. Încearcă să scapi de oamenii toxici. Vei vedea adevăratele lor culori și astfel, va trebui să te distanțezi de ei. Ei nu merită timpul tău și nu aduc niciun fel de valoare în viața ta. Nu-i lăsa să profite de tine. Fii curajos și mergi înainte.
Energia acestui Echinocțiu va fi una pozitivă, așa că las-o să te cuprindă!
Pe data de 20 martie, deja vom începe să realizăm unele schimbări. Să vedem așadar, cum sunt influențate toate zodiile, maine:
Berbec: Este important să ții cont de starea ta de sănătate și să consideri o prioritate tot ce te poate ajuta să o protejezi sau să o recuperezi.
Taur: Ai nevoie doar de ceva mai multă bunăvoință, ca să poți evita exagerările, mai ales pe cele care ți-ar putea afecta relațiile cu cei dragi.
Gemeni: Este mai bună o atitudine temperată față de membrii familiei, ca să poți păstra relația bună cu ei. Vei avea mai multe beneficii în acest fel.
Rac: Este posibil să ajungi foarte ușor la concluzii pesimiste despre relația cu cei din anturajul apropiat. Mai bine alungi gândurile negre și iei decizia să ai răbdare cu ei.
Leu: Ai impresia că unele obstacole, de natură morală, nu mai trebuie luate în considerare, și că îți poți permite orice pentru a progresa profesional.
Fecioară: Este important să ții cont de vocea acea interioară care te îndeamnă să îți păstrezi sufletul curat. În acest fel vei reuși să îți păstrezi și bunul simț intact.
Balanță: Ești gata să te asociezi cu persoane care par să aibă un succes inexplicabil pentru tine, pe care le cunoști. Ar fi bine să mai stai pe gânduri, un timp.
Scorpion: Ești convins că numai prin parteneriate solide, cu persoane care îți seamănă vei reuși să te menții în poziția pe care o ai acum în plan profesional.
Săgetător: Cel mai bun lucru pe care îl poți face și astăzi este să alegi munca, să eviți tentațiile care te invită la beneficii fără efort.
Capricorn: Incerci să îți construiești o altă bază pentru planurile de viitor, dar există riscul să nu îți iasă chiar ceea ce ți-ai dorit din cauză că ignori sau minimalizezi pericolele.
Vărsător: Trebuie să păstrezi o atitudine cuviincioasă față de cei care îți oferă sprijinul lor, mai ales la locul de muncă. Nu ți-ar folosi la nimic să ajungă la concluzia că ești cam răsfățat.
Pești: Influența unuia dintre parteneri ți se pare cam restrictivă și ești tentat să o refuzi. Dar și propria intuiție îți cere măsură în tot ce faci.