Cu trei fracturi si leziuni grave la coloana, fosta asistenta Georgeta Nedelcu gateste pentru oamenii strazii din Ploiesti.
Desi nu poate sta in picioare fara sprijin, face mancare saptamanal pentru oropsitii sortii si le pune in farfurii, tinandu-se de mese „Nu ma ajuta picioarele, dar cata vreme mainile si mintea ma asculta, este bine”, spune tanti Geta, voluntar la aproape 80 de ani De Cristian Simion.
A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti… Asa incep toate povestile, asa incepe si a noastra. Povestea Georgetei Nedelcu, aflata in pragul varstei de 80 de ani. O chinuie anii, o chinuie si bolile. Ar putea sa stea linistita, sa se menajeze, insa n-o face. Saptamanal, merge la cantina saracilor si gateste pentru zeci de oameni ai strazii.
Apoi, sprijinindu-se de mese, pentru ca picioarele abia o mai tin, le pune si mancarea in farfurie. Pentru ca asa vrea ea, sa-i hraneasca cu mana ei. Tanti Georgeta gateste saptamanal pentru oamenii strazii ”Cand eram mica, spuneam ca o sa ma marit cu un baiat bogat, sa-mi ia multe bomboane. Nu m-am maritat cu unul bogat, m-am maritat cu unul muncitor si am facut multe impreuna”, isi incepe povestea Georgeta Nedelcu, femeia care demonstreaza ca si oamenii simpli pot avea o viata de poveste. Sau mai ales ei. Toata viata ei i-a ingrijit pe altii. A fost infirmiera, apoi asistenta medicala.
Poate de acolo i se trage dorinta de a-i ajuta pe cei in suferinta. La pensie, Georgeta Nedelcu a pus in cui halatul alb. I-a ramas insa vointa de a face bine. Asa ca martea, in fiecare saptamana, bunicuta cu suflet de aur merge, sprijinita in cadru, la Adapostul de noapte din Ploiesti, acolo unde zecile de oameni ai strazii o asteapta pentru o portie de mancare.
Se sprijina pe fiica si pe prietenii ei, o mana de oameni care dau si altora din ceea ce au. Nevoia de a ajuta Saptamana aceasta au hranit peste 50 de oameni fara adapost. Fasole, salata de sfecla rosie cu morcovi si prajitura cu foaie si crema. Fasole si sfecla rosie, mancarea gasita in aceasta saptamana de Georgeta Nedelcu ”Saptamana viitoare le pregatesc sarmale. Nu ma ajuta picioarele, dar cata vreme mainile si mintea ma asculta, este bine”, spune batrana doamna. La inceput, a fost uimita de faptul ca sarmanii carora le face de mancare si carora, sprijinita de masa, le pune in farfurie, adunau in jurul lor portii in plus. Acum nu se mai mira. Nu judeca, nu critica. Doar constata.
”Sarmanii de ei, nu au nici o perspectiva, daca ar fi sa se inchida adapostul asta raman pe strada. Mi-e mila de ei!”, spune femeia. Georgeta Nedelcu si cei care o sprijina fac asta de doi ani. Si nici unuia nu-i trece prin cap sa se opreasca. Copilaria si tineretea nu i-au fost usoare. Un baiat i-a trecut în neființă, din cauza leucemiei, la 7 ani.
Georgeta Nedelcu s-a nascut si a crescut intr-un sat din judetul Buzau, in apropierea Vulcanilor Noroiosi. Cand a terminat clasa a VII-a, parintii i-au spus ca nu au bani sa o trimita mai departe la scoala, la oras. ”Am terminat sapte clase si, fiind dintr-o familie saraca, nu au avut cu ce sa ma dea la scoala mai departe.
Dar Providenta a facut ca, la sapte ani dupa ce am terminat scoala, la 21 de ani, o matusa sa gaseasca in ziar un anunt ca se fac la Ploiesti cursuri de Cruce Rosie si dupa doi ani devin sora medicala. Era in 1961”, isi aminteste femeia. Nu fusese niciodata la Ploiesti. In copilarie isi facuse insa doua prietene care erau din Ploiesti si stia numele strazii pe care acestea locuiau. A mers asadar pe strada aceea si tot Providenta a facut sa le gaseasca.
A urmat un an greu, de stat in gazda, de dormit pe o canapea intr-o bucatarie, un an in care a avut grija de un copil, apoi de un cuplu de varstnici. Dar nu a renuntat niciodata la visul sau, fiindca de mica i-a placut munca de sanitar.
A intrat in sistem mai intai ca infirmiera la sectia de copii a spitalului din Ploiesti. Timp de sapte luni, a avut grija de micutii operati si, in paralel, a mers la cursuri, la scoala de Cruce Rosie.
”Imi era mila de cei mici, ii luam in brate, ii iubeam, ma jucam cu ei, ii dadeam jos din pat dupa operatie. Mi-era si draga meseria asta, am facut-o cu placere. Mi-a parut rau ca am iesit la pensie”.
”Eu eram invatata sa trag greul la reanimare. Si cand m-am dus acolo zic: «Dati-mi sa fac ceva!» «Pai, ce sa faci, scarpini bolnavul pe spate, ce vrei sa faci? Ii faci calmantul, bolnavul doarme si tu ai timp, il lasi in pace»”.
«Ascult Europa Libera» Nici de Securitate nu a scapat in anii negri ai comunismului, desi era doar o asistenta medicala. Isi aminteste un episod. ”Intr-o zi am fost chemata pe Vasile Lupu (strada Vasile Lupu, sediul actualei Politii Judetene – n.r.), la Securitate. Aveam o colega care ma tot intreba de o cunostinta fugita in America si despre care ii spusesem ca mi-a trimis o felicitare, dar nu m-am gandit la ea. Am crezut ca e secretara de partid.
Dupa o vreme, a venit iar un securist la mine, la spital, si m-a intrebat: «Asculti Europa Libera?». I-am spus: ”Ascult Europa Libera» «De ce?» «Pentru ca nu mi-a zis nimeni sa nu ascult»”.
La scurta vreme, la Spitalul Judetean Ploiesti s-a facut o sedinta cu tot personalul, in care Radio Europa Libera a fost prezentat drept dusman al poporului. Georgeta Nedeclu, sotie de muncitor, nu a patit nimic, scrie libertatea.ro.
Dupa decembrie 1989, i s-a spus: ”Ai un dosar uite atat la Securitate”. Nu s-a dus sa-l vada. De ce? Batrana tace. Raspunde pentru ea fiica sa, Mihaela: ”A spus ca nu vrea sa traiasca cu ura, de aceea nu a vrut sa vada negru pe alb cine o turna”. In ani, s-a intalnit cu cea pe care o banuia ca raporta despre ea Securitatii, dar nu i-a spus niciodata nimic. ”Nu as fi intors trecutul daca i-as fi spus asta”, vine explicatia, naturala si atat de simpla! «Am simtit pe pielea mea neajunsurile din sistemul medical»
Dupa ce a iesit la pensie, Georgeta Nedelcu a continuat sa lucreze ca distribuitor de carte. A mers prin tabere de copii unde gatea pentru sute de elevi. Totul pana in 2011, cand i s-a intamplat accidentul care a lasat-o cu o infirmitate permanenta.
Trecuse jumatate de an de cand ramasese vaduva, la 72 de ani. A mers la niste prieteni de familie, sa culeaga cirese. Isi aminteste doar cum a vazut ”ciresul ramanand intr-o parte, iar scara pe care eram in cealalta parte”. Apoi ii revine senzatia pe care i-a dat-o coloana vertebrala sfaramata: ”Cinci vertebre s-au fracturat, am avut impresia ca s-a dezintegrat corpul meu, ca nu mai sunt eu”.
A fost dusa cu ambulanta la Campina, unde s-au constatat leziuni grave la coloana. Au chemat din nou ambulanta, sa o trimita la Ploiesti. ”Au scapat targa jos cu mine. M-a durut atat de tare ca am varsat de durere”, isi aminteste.
Cu greu, dupa trei ore de stat pe holurile spitalului din Ploiesti, a obtinut transferul la un spital din Capitala. Acolo a asteptat o saptamana pentru ca unitatea nu avea suruburi din titan pentru prinderea celor cinci vertebre fracturate. La cateva zile de la operatie, a facut ocluzie intestinala. Ajunsa acasa dupa saptamani de recuperare, a aflat ca nu va mai merge niciodata fara ajutor. Dar a inceput sa umble in cadru. A cazut o data si si-a fracturat un antebrat. Apoi si-a fracturat un femur, dupa ce cadrul a alunecat, in curtea casei. Au facut-o toate aceste probleme sa priveasca altfel spre sistemul sanitar? Georgeta Nedelcu raspunde: ”Tot la spital m-as duce sa muncesc, mi-e asa de drag cand vad halate albe!”.
