PUBLICITATE

De cele mai multe ori, fie că vrem, fie că nu, devenim empatici cu cei din jurul nostru și atunci absorbim și durerea, suferințele dar și energia negativă. Iată ce trebuie făcut ca să ținem aceste lucruri departe.

Nu acordați atenție celor care nu merită

Înainte de toate, trebuie să știți că nu puteți mulțumi pe toată lumea, așa că nu aveți nevoie să fiți iubiți de întreaga omenire, ci doar de cine trebuie. Drept urmare, trebuie să fiți foarte atenți pe cine primiți în sufletul și viața voastră și să nu permiteți nimănui să intre cu bocancii.

Nu uitați că sunt foarte dese momentele în care îi dai omului un singur deget, iar el îți va lua toată mâna. Sigur, e minunat să fiți generoși, însă există o limită în toate.

De asemenea, nu acordați atenție celor care nu merită, pentru că există vampirii energetici care se hrănesc cu gândurile voastre, proiectându-și energia negativă asupra voastră.

PUBLICITATE

Iubiți-vă mai mult!

Foarte important este să ieșiți cât mai des posibil în natură, să meditați, să vă relaxați și să respirați, curățându-vă atât exterior cât și interior. Nu în ultimul rând, pentru a pune stavilă energiilor negative ale celorlalți, trebuie să nu lăsați pe nimeni să vă strice starea de spirit.

Felicia Iederă


PUBLICITATE
Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *