Azi, 5 martie, este dezlegare la ouă, lapte și brânză și tot azi întreaga creștinătate îl pomenește pe Sfântul Marcu Pustnicul.

Rugăciunile Sfantului Marcu Pustnicul au circulat in manastirile romanesti inca din veacul al XVIII-lea. Ele se gasesc raspandite printr-o serie de manuscrise aflate in diferitele biblioteci manastiresti si in fondul de manuscrise al bibliotecii Academiei Romane.

Printre cele mai de seamă rugăciuni, este rugăciunea care se citește azi, 5 martie, de mare ajutor pentru îndepărtarea necazurilor și liniștire sufletească…

” Doamne, dă-mi înţelegere, dă-mi cunoaştere, învaţă-mă, Doamne, şi pe mine să fac poruncile Tale! Chiar dacă am păcătuit ca om mai presus de orice om – Tu ştii aceasta!

O, Dumnezeule Mare, mântuieşte-mă de toate relele; O, Dumnezeule Mare, care ai hărăzit mângâiere tuturor Sfinţilor, hărăzeşte-mi-o şi mie, care ajuţi şi sprijini toate lucrările, ajută-mă şi sprijină-mă în toate nevoile, scapă-mă de toate primejdiile, de toţi duşmanii văzuţi şi nevăzuţi.

În numele Tatălui care a creeat lumea, în numele Fiului care a răscumparat-o, în numele Sfântului Duh care a împlinit legea în toată a ei desăvârşire.

Binecuvântarea lui Dumnezeu Tatăl care cu cuvântul a zidit lumea, să fie pururea cu mine!

Binecuvântarea Domnului Isus Hristos, fiul Marelui Dumnezeu, să fie pururea cu mine!

Doamne, norii grei ai supărarilor se abat asupra capului meu şi întristările sfâşietoare mă copleşesc, dar mă mângăi că Tu mă iubeşti şi această încredinţare mă încurajează.

Dă-mi Doamne curaj, căci de curaj am nevoie, mă voi lupta cu curaj, căci numai cu ajutorul Tău voi reuşi.

Dumnezeule Mare, ajută-ne pe noi păcătoșii.

Amin!”


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *