De fiecare dată când își face apariția – fie la un eveniment monden, fie la o emisiune -, Cătălin Botezatu e aranjat până la cel mai mic detaliu. Pe lângă ținută, designerul acordă o importanță aparte și coafurii. Spune că a căpătat dexteritate și e gata în doar câteva minute.

Cătălin Botezatu a furat meserie de la hairstylistul Laurent Tourette, al cărui client este de ani buni. „Este prietenul meu de când a venit în România și este singurul care îmi umblă în podoaba capilară de 10 ani. El mă tunde, el îmi face stylingul, el se ocupă efectiv de mine. Și când uit să mai vin, îmi spune: «Te-am văzut la televizor, nu e în regulă coafura ta!». Laurent e un prieten bun în primul rând, doi este un hairstylist extraordinar, el nu se laudă, dar îl laud eu, de aceea lucrez cu el la toate show-urile mele de modă”, a precizat designerul, scrie libertatea.ro

Poți să arăți bine și cu părul grizonant» Bote a făcut un singur experiment cu părul său, în tinerețe. De atunci, nu s-a mai vopsit și nici nu intenționează să o facă prea curând. „Aveam 20 și ceva de ani când m-am prostit ca toți puștii, dar de atunci, nu am mai avut niciodată părul vopsit. Toată lumea mă întreabă: «Îți vopsești părul?» E părul meu natural. Și dacă aș fi grizonant mult către alb, s-ar putea să fie la fel de interesant. Cred că cea mai importantă este personalitatea unui bărbat, dar contează, bineînțeles, și să fii aranjat tot timpul, să ai un styling corec”, ne-a mai spus juratul de la „Bravo, ai stil!”.

Îi ia câteva minute să își aranjeze părul Cătălin Botezatu nu e dependent de haistylist. A deprins câteva trucuri importante de la el, le-a exersat și acum se descurcă singur. „Acum l-am făcut eu, important e să fie bine tuns, când este bine tuns, poți să îți faci singur stylingul. Am filmări în fiecare zi, îmi fac singur stylingul. După ce îl spăl și folosesc tot felul de soluții, în maximum 3-4 minute, cu foehnul, cu fixativul… this is it”, a explicat el.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *