PUBLICITATE

Povestea începe așa: se spune că odată doi buni prieteni mergeau încet prin deșert.

Într-un anumit moment, al călătoriei lor, au avut o mică dispută și unul dintre prieteni, l-a lovit pe celălalt, în față.

Cel care a fost pălmuit, s-a simțit rănit, însă fără a spune nimic a scris pe nisip:

„ASTĂZI PRIETENUL MEU CEL MAI BUN MI-A DAT O PALMĂ PESTE OBRAZ.”

Au continuat să meargă până când au găsit o oază, așa că au luat hotărârea să facă o baie. Cel care a fost pălmuit a rămas înțepenit în mlaștină și era gata să se înece, însă prietenul său l-a salvat.

După ce și-a revenit din spaimă, a scris pe o piatră:

PUBLICITATE

ASTĂZI PRIETENUL MEU CEL MAI BUN MI-A SALVAT VIAȚA.

Prietenul care și-a pălmuit și și-a salvat cel mai bun prieten, l-a întrebat:

“După ce te-am rănit, ai scris în nisip. Acum, după ce te-am salvat, scrii pe o piatră. De ce?”

Celălalt prieten a răspuns

“Când cineva ne rănește ar trebui să scriem în nisip pentru că vânturile iertării să poată șterge faptele. Însă atunci când cineva face ceva bun pentru noi, ar trebui să gravăm pe o piatră, pentru ca niciun vânt să nu poată șterge vreodată această faptă.”


PUBLICITATE
Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *