Dacă în trecut a pășit doar pe covorul roșu, în acest moment cea supranumită mama modei din România, Zina Dumitrescu este din ce în ce mai slăbită și aproape că refuză să mănânce.

Trece printr-o perioadă foarte grea

De când a ajuns la azil, Zina Dumitrescu și-a pierdut din strălucirea de altădată, iar problemele de sănătate au dat năvală și par că nu mai vor să se oprească. Drept urmare, mama Zina a ajuns de nerecunoscut și pare transfigurată.

La 82 de ani, Zina Dumitrescu pare să nu-și mai dorească nimic, iar în ultima perioadă refuză să mănânce, drept pentru care în ultima perioadă a slăbit în jur de zece kilograme. Lucru confirmat și de prietenul său bun, patronul azilului în care locuiește, Ioan Cassian care a afirmat că mama Zina consumă zilnic mai puțin de o jumătate din meniu.

În urmă cu ceva vreme, într-un interviu televizat Zina Dumitrescu a declarat că mănâncă forțat: „Cel mai mult îmi plac cartofii prăjiți. Mănânc o farfurie plină! Dimineața sunt sendvișuri cu ceai, seara depinde ce vrei… (…).

N-am poftă de mâncare, nu știu. O să mănânc forțat, până la urmă. Nu întotdeauna pofta de mâncare e legată de pofta de viață”.

Felicia Iederă


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *