Apariția horoscopului chinezesc își are rădăcinile în folcorul chinezilor, care cred că Buddha a convocat tote animalele de pe pământ înainte să părăsească această lume, dar numai 12 dintre ele au venit.

Pentru a le răsplăti, Buddha a hotărât ca fiecare an din calendar să poarte numele uneia dintre ele, în ordinea în care au sosit. Iată ce spune cu adevărat semnul tău zodiacal din horoscopul chinezesc, scrie stiriactuale.net

Iata mai jos schema pentru a determina ce sunteti in Zodiacul Chinezesc!

PUBLICITATE

 

 

PUBLICITATE

Șobolan

 

PUBLICITATE

 

Poate fi atât de deschis și de cinstit încât să se afle de multe ori în dezavantaj. Este de obicei fericit, sociabil și strălucitor și îi plac petrecerile și reuniunile.

Șeful Șobolan poate arăta o mare înțelegere pentru necazurile subordonaților sau pentru felul în care aceștia își practică meseria.

PUBLICITATE

 

Bou

 

PUBLICITATE

 

Semnul Boului reprezintă belșug prin muncă și curaj. Persoană liniștită, sociabilă și de încredere. Maschează o minte rațională și hotărâtă.

PUBLICITATE

Nativii din această zodie pot fi naivi în privința sentimentelor. Știu să dea ordine, dar și să le îndeplinească.

Tigru

 

PUBLICITATE

 

Tigrul reprezintă putere, pasiune și curaj. Inspiră respect și teamă celor din jurul său. În tinerețe încearcă să ducă o viață boemă.

PUBLICITATE

Un Tigru, indiferent de situația în care se va afla, cât de jos va fi, nu se va da niciodată bătut. Este un tip sensibil, simpatic și cald.

Iepure

 

PUBLICITATE

 

Iepurele reprezintă bunăvoința, bunele maniere, vorba sfătoasă, bunătatea și sensibilitata la frumos.

PUBLICITATE

Deși cu cei pe care îi iubește este afectuos și devotat, în același timp cu ceilalți este superficial și nemilos. Este un bun negociator și folosește foarte rar cuvintele aspre.

Dragon

 

PUBLICITATE

 

Este puternic și nu va înceta niciodată să captiveze și să uimească. Este un adevărat depozit de energie.

PUBLICITATE

Dragonul nu este un tip afectiv, emotiv sau foarte romantic și consideră că dragostea și flatarea sunt drepturi ce i se cuvin.

Șarpe

 

PUBLICITATE

 

Este un viclean om de afaceri, artist în politică, înțelept, gânditor, teolog. Îi plac cărțile bune, muzica, mâncarea și teatrul de bună calitate.

PUBLICITATE

Își ascunde bine secretele mai ales că multe dintre ele sunt de-a dreptul îngrozitoare.

Cal

 

PUBLICITATE

 

Persoană plăcută, îndemânatică, isteață și populară. Poate fi observat datorită mersului său iute și grațios, reflexelor sale rapide și felului ager de a vorbi.

PUBLICITATE

Instabilitatea lui reiese din numărul mare de stări sufletești schimbătoare.

Capra

 

PUBLICITATE

 

Cel mai feminin semn din tot zodiacul chinezesc. Mai este numit și Bunul Samaritean.

PUBLICITATE

Modul său de a fi indirect, secretos, poate să enerveze pe cele mai multe semne lunare în mod direct. Nu o să rupă niciodată legăturile de familie.

Maimuță

 

PUBLICITATE

 

Este semnul creativității, al inventivității, al acționarului. Este un escroc capabil să păcălească pe oricine.

PUBLICITATE

Știe să își ascundă sentimentele și să își pregătească mișcările înșelătoare. Maimuța este inteligentă, norocoasă, dar și neobosită.

Cocoș

 

PUBLICITATE

 

Este ordonat, deștept, curat, clar, decis, onest, vioi și direct. Are o personalitate foarte impunătoare și i se potrivește orice carieră.

PUBLICITATE

Pare atât de puternic și din cauză că este foarte pozitiv în certitudinele sale, pe care tinde să le ascundă în mintea sa de privirile celorlalți.

Câine

 

PUBLICITATE

 

Este cel mai iubit semn din zodiacul chinezesc. Este foarte fidel și are o pasiune pentru justiție și fair-play.

PUBLICITATE

Câinele este pesimist chiar și atunci când este pus într-o situație strălucitoare. Oamenii au încredere în el și îl respectă pentru că are simțul datoriei.

Porc

 

PUBLICITATE

 

Curtenitor, elegant, brav, ferm, se va dedica în totalitate scopului ales și vă puteți baza pe el pentru că este foarte sincer.

PUBLICITATE

Este răbdător și nu este deloc certăreț. Va fi atras de slujbele sociale și caritabile pentru că este un tip generos.

In ceea ce priveste Anul Porcului în Zodiacul chinezesc, care incepe de azi, 5 februarie, putem spune ca prevestește lucruri bune pentru toți nativii!

Aceștia sunt extrem de norocoși, în 2019, si vor avea parte numai de evenimente frumoase, liniște spirituală și surprize pe plan sentimental, potrivit fanatik.ro

PUBLICITATE

„Când zici mistreț, zici animal puternic, care poate rezolva unele probleme. Anul acesta, se va face o analiză a celor 11 ani. Anul Mistrețului aduce tuturor abundență si o stare de bine.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *