În vara trecută, proprietarii de animale de companie au fost avertizați cu privire la lăsarea câinilor în mașini, cu temperaturi ridicate.

Societatea Regală de Prevenire a Cruzimii asupra Animalelor a primit 600 de apeluri de urgență cu privire la câinii care suferă din cauza faptului că au fost lăsați în mașină, în căldură, în timp ce proprietarii își vedeau de activitățile lor.

Așa că au emis un avertisment despre potențialul închisorii și o amendă foarte mare, dacă proprietarii sunt găsiți vinovați de lăsarea câinilor în mașină, pe timpul temperaturilor ridicate.

Acum, statul american Pennsylvania, urmează exemplul. Legislatorii de stat au adoptat recent o lege prin care devine ilegal să îți lași câinele legat, mai mult de 30 de minute, în frig.

Legea a fost creată în numele lui Libre, un cățel găsit în condiții îngrozitoare, în sudul statului Lancaster.

La doar 7 săptămâni, Libre a supraviețuit neglijenței și abuzului teribil, datorită unui samaritean curajos, care a chemat salvatorii de animale locali.

Libre a scăpat din calvar și a inspirat schimbările legale.

Oricine încalcă Legea lui Libre se va confrunta cu o amendă rigidă, riscând să facă pușcărie între 6 luni și 1 an de închisoare.

Comisarul coaliției animaliere din Lancaster, Jennifer Nields, a declarat:

„Această lege nu va opri cruzimea, dar va pune accentul pe importanța justiției în cazul suferinței animalelor. Legile reprezintă recunoașterea durerii animalelor și a ceea ce merită să se realizeze în numele lor.”

Mai mult, Asociația Medicală Veterinară din Pennsylvania a numit Legea Libre o „incredibilă victorie pentru animale”.

Pennsylvania este primul stat care se ocupă de protejarea animalelor în condițiile meteorologice severe și a stabilit precedentul, pentru ca mai multe state să urmeze exemplul.

Alte state au legi care să împiedice proprietarii să-și lege câinii pentru perioade lungi de timp, dar Pennsylvania este primul care recunoaște la ce pericol este expus animalul de companie dacă este ținut în condiții meteorologice periculoase.

Legea Libre face parte din activitatea guvernatorului din Pennsylvania, Tom Wolf, pentru consolidarea protecției animalelor și prevenirea cruzimii în rândul animalelor.

Bunăstarea animalelor a reprezentat o parte esențială a planului său de acțiune pentru Pennsylvania.

Legea se alătură altor legi adoptate de guvernatorul Wolf, inclusiv una care protejează câinii și pisicile rămași în mașinile cu temperaturi ridicate crescute.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *