Când pierdem pe cineva drag, ne confruntăm adesea cu o multitudine de întrebări, la care ne dorim să aflăm răspunsul și, de multe ori, suntem devastați.

Pe măsură ce trecem prin procesul de întristare, dezvoltăm o dorință acerbă de a vorbi încă o dată cu acea persoană dragă.

De multe ori, când suntem îndurerați, trecem prin lucruri pe care mințile noastre raționale nu le explică. Mulți dintre noi se confruntă cu experiențe paranormale sau supranaturale, dar de cele mai multe ori, aceste întâlniri sunt privite ca fiind coincidențe.

PUBLICITATE

Pentru aceia dintre noi care trec prin procesul de îndurerare, speranța este întotdeauna acolo că cei plecați ne ajută cumva.

De multe ori, nu există nicio modalitate de a explica experiențele, care de multe ori ne lasă cu sentimentul că într-un fel persoana dragă ne atinge. Și sunt mulți cei care cred că prezența spiritului uman, atunci când corpul a trecut în neființă, are implicații religioase.

Dacă v-ați întrebat vreodată dacă o persoană dragă încearcă să vă aducă la cunoștință că este aici, sunt câteva moduri prin care v-ați putea da seama de asta.

PUBLICITATE

Visele

Este firesc să ai vise despre o persoană dragă și acest lucru se datorează în principal faptului că amintirile vor rămâne pentru totdeauna. Dacă ai abilitatea de a-ți aminti visurile, când te trezești, ar trebui să păstrezi o agendă în care să notezi cât mai multe detalii, pe care ți le poți aminti.

Ar trebui să percepi întâlnirea ca pe o încercare a persoanei dragi de a se conecta cu tine, în timp ce dormi. Gândește-te la ce reprezintă elementele din vis.

Gânduri aleatorii

Un alt semn că persoana pe care o iubești poate încerca să aibă o conexiune cu tine, ar putea fi identificată atunci când gândurile trec dintr-o dată de la orice activitate sau proces de gândire, în care ești angajat, la cel iubit. Ar trebui să te bucuri de amintiri și să îmbrățișezi pe deplin interacțiunea.

PUBLICITATE

Situația neobișnuită

Dacă ai avut vreodată experiența în care un obiect se mișcă și nu există nimeni altcineva în jur, cel iubit ar putea încerca să te ajute. Dacă încerci să readuci obiectul la locul său și acesta se mișcă din nou, poți fi sigur că cineva, din cealaltă parte, încearcă să îți atragă atenția.

Alte semne, cum ar fi sunetul unui telefon, lumini care clipesc și animale care prezintă comportamente ciudate sau neobișnuite, sunt toate indicații pe care cei dragi le folosesc pentru a te anunța că sunt prezente.

Obiectele pot declanșa amintiri

Obiectele pot servi drept amintiri, pentru a te duce înapoi, într-un loc special, în timpul pe care l-ai împărtășit cu cel drag. De exemplu, este posibil să vezi un obiect antic, frumos, într-o vitrină de magazin și acest lucru îți poate aminti de o perioadă în care tu și cel drag ați alergat în ploaie, timp de ore în șir, pentru a găsi o astfel de piesă unică. Întâlnirile cu obiecte fizice sunt, de asemenea, văzute de majoritatea oamenilor ca o coincidență ciudată, dar vei gândi altfel, când aceste tipuri de evenimente se întâmplă prin obiecte care declanșează memoria celui iubit?

PUBLICITATE

Furnicături și alte senzații

Dacă ai simțit vreodată acea „piele de găină” sau o adiere ușoară de vânt, atunci când nu este nici urmă de curent prin preajmă, probabil că te-a contactat cineva care a trecut dincolo. Mirosurile pot fi, de asemenea, amintiri puternice ale celor care nu mai sunt.

Viziuni inexplicabile

Uneori, cel care a plecat dincolo, va încerca să te ajute prin viziuni. Poate fi înspăimântător, atunci când vezi ceva care nu a mai fost văzut de nimeni altcineva. Dacă ai vreodată această experiență, scapi de sentimentele de disconfort și frică. Gândește-te la ceea ce simte corpul, în acel moment. Concentrează-te asupra faptului că, dacă există senzații, sunete sau mirosuri care îți amintesc de persoana pe care ai pierdut-o, ea poate fi în preajma ta. Încearcă să-ți deschizi ochii și să-i spui numele cu voce tare, în timp ce ești atent la simțurile și senzațiile tale.

Unii oameni, singuri fiind, au auzit voci, pe care le-au recunoscut ca fiind vocile celor dragi.

PUBLICITATE

Ceva s-a întâmplat

Dacă ți se pare că întâlnești mai multe semne, pe un drum obișnuit, pe care îl parcurgi zilnic, ar trebui să îmbrățișezi aceste semne, ca fiind un semn că persoana iubită te supraveghează.
Când ne întâlnim cu cei dragi, care au trecut în neființă, este normal să simțim teamă, dar ar trebui să îți aducă și confortul, pentru a ști că dragostea pe care o porți celui drag, nu dispare.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *