Îți mai amintești de culegerile de probleme si exercitii la matematica, care ne dadeau dureri de cap, atunci când eram elevi? Putem spune că „matematica de Gheba“ a facut istorie si s-a raspandit in bibliotecile a milioane de romani.

Despre Grigore Gheba s-a spus, popular, ca ar fi scos la tabla toti elevii din tara, dupa anii ’50. Atunci aparusera pe piata primele sale culegeri cu probleme si exercitii de matematica pentru gimnaziu, care au cunoscut un succes fenomenal. Cand profesorii de matematica intrau la ore cu cartea la subsuori, penru cei mai multi elevi semnalul era clar; nu scapau de cea mai mare frica a lor – „Scoateti o foaie de hartie!“.

Daca viata lui Grigore Gheba ar fi prinsa intr-un triunghi echilateral, forma sa geometrica preferata, „pentru ca are stabilitate“, cele trei laturi ar trebui neaparat sa fie: matematica, disciplina care l-a facut celebru si pe care a predat-o elevilor pana la 90 de ani; anii razboiului, din care a iesit teafar, desi a fost prins de rusi si condamnat de doua ori la moarte; si femeile, „cea mai mare slabiciune din viata mea“. Despre cum era Grigore Gheba in copilarie, care au fost cele mai mari provocari ca general de armata in razboi si apoi ca autor in perioada comunista, dar si cum era indragitul „Soson“ in afara catedrei au povestit, fiica sa adoptiva, Carmina Dragomir-Gheba, si cumnata lui, Paula Cirnu. Am ales, de asemenea, din cele peste 30 de carti semnate de Grigore Gheba, una singura care sa nu contina cifre si probleme complicate. O autobiografie sincera, descrisa „Intre viata si moarte“, pentru ca, in acest interval inchis, viata sa chiar e ca o ecuatie dificila cu mai multe necunoscute. Grigore Gheba a venit pe lume pe 15 august 1912, in casa parinteasca, ultima de la marginea satului Poienita, din comuna vranceana Dumitresti. Departe de el insa gandul ca ziua nasterii sale ar fi fost vreo sarbatoare in familie, mai mult decat semnificatia datei in calendar.

Gheba nu si-a inchipuit ca ar fi fost un copil prea dorit, asa cum marturisea in cartea sa autobiografica, „Intre viata si moarte“, fiind al cincilea baiat – in total au fost sapte frati – dintr-o familie tare nevoiasa si, unde mai pui, cu un tata bolnav, suferind mai degraba „de-o manie fara leac“. Si totusi, inca din copilarie, prezenta lui era poate cel mai des simtita in sanul familiei. Dintre toti copiii, „Grigoras“, asa cum il alinta mama sa, era cel mai nazdravan. Tancul „uscat ca iasca“, cu picioarele pline de zgarieturi si cu crapaturi in talpi, era tot timpul in raca cu fratii sai mai mari, care nu conteneau sa-l ocarasca si sa-l loveasca pentru nazbatiile sale sau, alteori, asa, fara niciun motiv. Purta numai hainele ramase de la ei, niste zdrente lalai, si opinci legate cu sfoara in picioare – singurele incaltari pe care le-a avut pana… hat, la liceu.

„Zgandaream toti cainii satului“ Cand nu se tinea de sotii, purta pe umeri responsabilitatea oricarui copil crescut la tara. Trebuia sa mearga cu vaca la pascut, apoi sa adune vreascuri din padurea care incepea unde se termina casa sa, sa culeaga corcoduse si ierburi, pentru animale. Apoi, vlaguit de munca, pleca la scoala. „Casa noastra era ultima din marginea satului si, in drumul meu spre scoala, cale de trei kilometri, treceam in mare viteza de-a lungul gardurilor si, cu un bat, le faceam sa tacaneasca ca o mitraliera, astfel ca zgandaream toti cainii satului. Nu ma multumeam cu atat, ma opream si la stana, pentru a ma lupta cu dulaii, impreuna cu un alt coleg, o alta puslama, care, oricum, nu ma intrecea in nazdravanii“, povestea Grigore Gheba in cartea sa, scrisa in 1993, cand avea 81 de ani.

Razboi impotriva betisoarelor de socotit Intrarea la scoala i-a adus multe necazuri. Pentru ca era curios si punea multe intrebari, invatase de la fratii mai mari, inca dinainte de scoala, primele operatii de aritmetica. In clasa intai, nu avea niciodata la el betisoare pentru socotit – deja depasise episodul adunarilor si scaderilor – si nici tablita, pe care o facea mereu zob. De aceea, pentru „indisciplina“ sa, primea, in locul unei teme stufoase, cate-o bataie zdravana de la invatatorul sau. Cum nu bataia e model de educatie, elevul Gheba nu s-a invatat minte usor. Ba chiar isi pusese in gand sa duca un razboi impotriva tuturor tablitelor din clasa si betisoarelor de socotit. Ori de cate ori isi vedea colegii ca se dau pe gheata, le dadea ghionturi si ei cadeau pe spate peste ghiozdane. „Nu mica imi era satisfactia cand auzeam cum le trozneau tablitele in ghiozdane in contact cu gheata…“, isi amintea matematicianul. Insa, din acest razboi infantil, tocmai el era cat pe aici sa fie singurul infrant. Odata, nesatul de ghidusii, a furat betele unei colege, pe care le-a inlocuit cu niste vreascuri adunate de pe jos. „Numai tu, derbedeule, puteai sa faci pozna!“, a strigat spre el invatatorul atunci cand a vazut ce avea fiecare elev pe banca. A primit inca o bataie zdravana, apoi invatatorul l-a scos afara, dezbracat. Era mijlocul iernii.
La sapte ani, la un pas de…

„Am racit cumplit si am fost la un pas de moarte“, povesteste profesorul care, din cauza unei pneumonii, a fost nevoit sa intrerupa scoala trei luni. Salvarea lui a fost, ca in multe alte dati, mama sa, Maria Gheba. Femeia si-a vandut portul national ca sa-i cumpere medicamente, sa-l duca la un medic si sa-i ia, pentru a nu stiu cata oara, o alta tablita. A spart-o si pe aceasta, dar, pana la urma, cate nu i se iarta unui copil? Intoarcerea sa la scoala l-a imbunat pe invatator, care, vazandu-l slab si pricajit, a inceput sa-l incurajeze, mai ales ca se remarca printre elevii cei mai priceputi la calcule. Iar Gheba devenea un elev din ce in ce mai ascultator si mai harnic: „Grija mamei, cat am fost bolnav, mi-a schimbat parca firea, odata cu clasa a doua primara. Am inceput treptat sa intru in radul elevilor sarguinciosi si sa ma apuce pasiunea pentru aritmetica; zi si noapte rezolvam tot felul de exercitii si probleme, chiar de la fratii mei mai mari. De multe ori, mama ma gasea noaptea tarziu, invatand la lumina de la vatra sobei“.
„Daca invia Hristos si te gasea dormind?“

Daca, pentru el, mama era o femeie „vie, buna si blanda, ca nicio alta fiinta de pe pamant“, tatal sau fusese un om „violent, egoist si foarte habotnic“. Gheba povestea ca tatal sau avusese ghinionul sa cunoasca un preot pe care oamenii din sat il poreclisera „Scai“, pentru ca se lega de toata lumea. Popa Scai, profitand de naivitatea si ignoranta tatalui sau, l-a sfatuit sa faca mai multe daruri bisericii, pentru ca doar asa va ajunge in rai. Iar barbatul a tot dat, pana a saracit. Toata familia a avut de suferit de pe urma fanatismului religios al tatalui. De pilda, Gheba isi amintea „tortura“ de la fiecare sarbatoare religioasa, cand toti membri familiei trebuiau sa-si petreaca noptile in genunchi si sa faca semnul crucii cat mai mare, ca sa-i vada Hristos sau Maica Domnului. „Odata, in ajunul Pastelui, pe cand eu ma chinuiam in genunchi, alaturi de fratii mei, stand ca niste popandai, am adormit, obosit de la muncile grele la care eram supus. Deodata m-am trezit cu un pumn in cap, ca un ciocan, insotit de glasul disperat al tatii, care-mi spune: «Nenorocitule, daca invia Hristos si te gasea dormind, ce faceai, ca nu-ti mai ierta pacatele, si calea iadului te astepta?» . Ce fel de pacate ar fi putut Hristos sa-mi ierte, n-am priceput, fiindca aveam doar cativa anisori si in plus, eram asa cum spunea tata ca scrie la carte, sarac si cu trupul, si cu duhul…“, scria matematicianul despre acele episoade tragicomice de care-si amintea cu jena.

Profesorul catre Gheba: „Cacareaza Iordache, ia vino la catedra!“

„Trebuie insa sa mai ai si un dram de noroc in viata si eu pot spune ca l-am avut chiar cu toptanul“ este, paradoxal, mai mult decat un simplu aforism scris de Gheba printre randuri. In ciuda multor provocari in care viata sa a atarnat de un fir de ata, de cand avea cativa ani si pana la batranete, Gheba a fost de multe ori prins de cate-o mana salvatoare. Toata copilaria a fugit de unchiul sau, de rusine ca fratii sai mai mari ii spusesera numai lucruri urate despre el. Ca e prostanac si aiurit. Insa fratele mamei, Ion Lungu, care era inspector scolar si pasionat de matematica va fi tocmai cel care-i va pune in brate cartea „1001 probleme si exercitii de matematica“ si-l va trimite, mai tarziu, sa aprofundeze matematica la liceu. „Baiatul asta nu trebuie sa ramana la vaci“, sfatul unchiului sau catre mama lui il umpluse de speranta, dupa ce fusese verificat de acesta la tabla, intr-o zi de inspectie. Gata, dintrodata, a uitat si de joc, de hartuiala cu cainii, ca si de alte nazdravanii, spre uimirea fratilor si vecinilor. Baiatul „aiurit“ avea probleme de rezolvat.

„Pa va ga di che zo ni pa“ Ghinion insa!

Parintele apropiat familiei se tinea scai de mama sa, sa-l dea la scoala de dascali de biserica, promitandu-i ca-l va lua apoi la parohie. N-a avut incotro. Cu traista in spate si cu un cos de paie in mana, in care avea cateva merinde, doua camasi petice si o palarie prea mare pentru capul lui, a plecat sa invete solfegiu bisericesc. L-a stiut pe de rost pana la batranete: „Pa va ga di che zo ni pa, n… sa-l ia!“. A doua zi, a fugit inapoi acasa. S-a infuriat dupa ce un fost coleg de scoala primara l-a asigurat ca va ramane „tot un taranoi, sluga la popa, care sa-i tina caldarusa“. Cand l-au vazut pitulat prin padurea de langa casa lor, fratii lui l-au luat in tarbaca. Alergau dupa el cu o coroana de spini, ca sa-l premieze pentru onoarea pe care le-a facut-o, fugind de la scoala. Mama sa era dezamagita. Tanarul Gheba se simtea vinovat, dar si neinteles. Daca lui ii placea matematica, de ce sa ajunga atunci sluga la preot? A urmat admiterea la liceu. Insistentele unchiului sau au induplecat-o pe mama sa sa-l lase la examen, convinsa ca o sa se faca de ras. A pus pe el cateva toale mai aratoase si, incaltat cu opinci legate cu sfoara, s-a prezentat in fata directorului Scolii normale din Ramnicu Sarat, bun prieten de-al unchiului sau. „Ce-i cu asta? De unde a aparut?, a ras directorul de hainele sale zdrenturoase. S-a uitat abia dupa cateva intrebari mai atent la pustiul care stia toate raspunsurile.

Nota surpriza de la Bac

Si ce moment mai bun in viata unui licean sa-i fie verificate si confirmate cunostintele decat examenele de la finalul scolii? Lucrarile aveau sa se intoarca de la Minister cu nota data de cei mai neinduplecati profesori. Proba de matematica: Grigore Gheba este prins in timp ce impartea cinci! fituici colegilor. Si directorul scolii, si profesorul Corbeanu au aflat isprava sa, care i-au luat imedat foile de examen „goale“ si le-au pus-o in plic, fiind convinsi ca nu putea lua decat nota 1. N-au observat insa ca elevul reusise sa puna, la mijlocul celor patru file, si foile cu rezolvarea subiectelor… Spre surpriza tuturor, lucrarea sa a venit de la Minister cu nota 8. Avea termenul „promovat“ in dreptul numelui sau. Ca in reclame, copiii nu sunt sfatuiti sa incerce asta la scoala.

Gheba, un „comerciant de culegeri“?

In perioada comunista, culegerile profesorului care a predat toata viata la Scoala nr. 146 „I.G. Duca“ din Bucuresti, erau un fenomen. Peste 30 de manuale cu probleme si exercitii, tiparite in sute de mii, ajungand la milioane de exemplare, erau nelipsite din ghiozdanele elevilor. In anul 1975, lui Gheba ii este interzis sa mai publice, primind observatii de la Ministrul Educatiei si al Invatamantului de atunci, Suzana Gadea, cum ca ultima sa lucrare „nu contribuia la modernizarea matematicii“. Gheba se lupta sa-si faca dreptate si este sprijinit de un apropiat prieten, Gogu Radulescu, pe atunci vicepresedinte al Consiliului de Ministri. Reuseste sa gaseasca solutii si la astfel de probleme, insa imaginea sa iese sifonata din tot scandalul. „Erau niste exercitii de sorginte sovietica“ Poate ca numele sau a fost pe buzele multor elevi si profesori in anii dinainte de ’89. Astazi, insa, nu mai inseamna mai nimic. Radu Gologan, coordonatorul olimpicilor nationali la matematica, spune ca, desi a crescut cu culegerile lui Gheba, „pentru ca altele nu erau“, nu a fost niciodata vreun pasionat al problemelor sale. „Invatam, din acele exercitii, sa calculez fara greseala expresii algebrice. Dar nu imi dezvoltau nicicum gandirea. Erau niste exercitii tip, de sorginte sovietica, multiplicate. Atunci a fost o perioada in care s-a pus accentul gresit pe problemele calculatorii si algebra «fara greseala», care sunt o dauna a gandirii“, a explicat Radu Gologan pentru „Weekend Adevarul“, care crede ca Grigore Gheba a contribuit in mare masura la imaginea pe care matematica o are acum in scoli.

„Solutii-reteta“ Matematicianul Solomon Marcus il aproba.

El explica, totodata, ca in perioada comunista, aparusera multe astfel de culegeri, nu numai la matematica, care pretindeau ca-ti ofera solutia. Nu conta educatia, crede profesorul, ci succesul reusitei la examane. „Problemele profesorului Gheba nu-l determinau pe elev sa gandeasca, sa argumenteze, ci il faceau sa ingurgiteze solutii-reteta, altgoritmi, fara sa priceapa la ce ajuta ele“, crede Marcus, care nu l-a cunoscut personal pe Grigore Gheba. Totusi, Solomon Marcus e de parere ca, in randul elevilor, a ramas inca acest cult al culegerilor de tip „Gheba“. „Mi s-a intamplat ca in multe scoli pe unde am mers, atunci cand am pus elevilor intrebarea ce matematicieni romani cunosc, au raspuns numaidecat: «Gheba!» Ei au confundat matematicienii care au la baza o creatie stiintifica, recunoscuta, cu comerciantii de culegeri de probleme“, spune Solomon Marcus care se lupta, la 90 de ani, sa inlocuiasca matematica invatata macanic cu una care face apel la gandire, la logica si la cultura.


Loading...
Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *