Aparent o ciorbă a săracului, ciorba de burtă a fost de la bun început preferata aristocrației. Celebrul Anton Roman spunea despre ciorba de burtă că e „mâncarea vizitiilor beți, dar după care se înnebunesc elitele”.

Mod de preparare

Pentru a realiza o ciorbă de burtă adevărată, în primul rând aveţi nevoie de oase de vită cu ceva măduvă, „genunchi dacă se poate, că acolo sunt ligamentele suculente”. În ceea ce privește burta, aceasta trebuie „musai să fie nefiartă!”. Se curăţă de pieliţă, se freacă cu sare grunjoasă şi mălai şi se lasă o noapte în apă cu oţet şi bicarbonat. A doua zi se pun oasele la fiert, timp de două ore. În toată această perioadă, se ia spuma.

După ce au fiert ciolanele se adaugă burta care a fost clătită în mai multe ape reci. „Mai fierb la foc straşnic alte două ore bune”. Se scoate burta, se taie fâşii, de aproximativ un centimetru. Se scot oasele şi se pune burta tăiată, un păstârnac, o ţelină mică, sare, două cepe întregi şi boabe de piper.

Ulterior, doi-trei morcovi care au fost căliți în ulei sau untură. şi se căleşte în ulei sau untură. După ce burta a fiert, se adaugă morcovul şi se drege cu smântână amestecată cu mujdei de usturoi. În această reţetă tradiţională nu se pune oţetul în oală. Fiecare mesean își „potrivește oțetul în farfurie, după pofta inimii”. Pentru o mai multă savoare, se adaugă la final și leuștean.

Felicia Iederă


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *