Cu toții am întâlnit adulți, care ne păreau puerili, acțiunile lor se asemănau mai mult unor copii și nici decum unor oameni maturi.
Psihologii, se pare că au găsit o explicație pentru acest comportament.
Unii numesc acest comportament blocaj, dar psihologii sunt de părere că oamenii rămân blocați în trecut, în copilărie, în momentul în care au primit cea mai puțină iubire și susținere din partea părinților.
Psihologul Anelli Rufus o spune altfel:
Nu suntem blocați în trecut, de regulă, prin alegerea noastră, ci pentru că, asemeni unor sâmburi de popcorn sau copaci de bonsai, nu am reușit să creștem, să ne dezvoltăm. Cei care trebuiau să ne arate cum să creștem, nu au făcut-o. Nu știau sau nu erau acolo, alături de noi. ”
David Hosier, fondatorul Childhood Trauma Recovery, vede imaturitatea emoțională ca fiind o eșuare a părinților în a se conecta cu proprii lor copii, lăsându-i pe aceștia să se simtă „nesiguri din punct de vedere emoțional, singuri și goi pe interior. ”
Adulți devenind, cei care au suferit de neglijare emoțională, în copilărie, se pot găsi neîncrezători în sine, mai ales din punct de vedere al susținerii într-o relație. Iar aceste experiențe, din copilărie, se pot manifesta sub multe forme, la maturitate.
Atât de mulți oameni ajung la maturitatea cronologică, fără a-și fi stăpânit elementele esențiale ale funcționării emoționale adulte … adulții pot rămâne calmi, în timp ce copiii tind să fie rapizi la mânie. Adulții exercită o judecată atentă, înainte de a vorbi, în timp ce copiii pot bloca impulsiv cuvintele tacite și dureroase.
Potrivit Centrului Harvard, privind dezvoltarea copilului, fiecare dintre noi are nevoie de un set de abilități de bază, pentru a gestiona cu succes munca, familia și relațiile. Acestea includ:
PLANIFICAREA: Capacitatea de a face planuri, de a le îndeplini, de a stabili și de a-și atinge obiectivele
Concentrarea: Concentrarea pe ceea ce este cel mai important la un moment dat.
Controlul de sine: Având capacitatea de a controla modul în care răspundem la emoțiile și situațiile stresante
Cunoașterea: Observând oamenii și situațiile din jurul nostru și cum ne încadrăm în imaginea de ansamblu.
Flexibilitatea: A fi capabili să ne adaptăm la situațiile în continuă schimbare
Deși este mult mai ușor să înveți abilitățile de viață de bază atunci când ai avut o fundație puternică, la începutul vieții, niciodată nu e prea târziu.
Creierul continuă să se dezvolte în adolescență, la maturitate, ceea ce înseamnă că adulții pot învăța și își pot întări abilitățile.
Aceasta ar putea fi o zonă în care căutarea ajutorului unui terapeut poate fi cel mai rapid mod de a crește și de a ne dezvolta în cele mai bune sine adulte.
Ce se întâmplă dacă cineva apropiat ție este blocat și încă nu este gata să recunoască sau să se ocupe de modul în care comportamentul săi îi afectează pe oamenii din jurul lui?
Susan Heitler, Ph.D., psiholog clinic, sugerează aceste strategii:
Încercați să vă concentrați asupra aspectelor cele mai bune ale adultului,
Învățați să accepți că vor avea loc comportamente asemănătoare unui copil,
Concentrați-vă pe ceea ce puteți face, astfel încât comportamentul persoanei să nu vă deranjeze. „Treaba voastră este să evoluați, nu să îi schimbați pe alții.”
Iată și câteva mementouri utile:
Este important să vă ascultați și să încercați să descoperiți ceea ce vă aduce fericire și sentimente de bucurie și să încercați să notați un singur lucru, pentru care sunteți recunoscător, în fiecare zi.
Lucrați pentru a vă concentra pe succesele și lucrurile pe care le apreciați la voi.
Încercați să vă înconjurați de prieteni și familie, limitând în același timp expunerea la cei care sunt negativi și / sau nu vă recunosc valoarea și încearcă să vă împiedice evoluția personală.