Dr. Mihaela Bilic a absolvit Facultatea de Medicina Generala „Carol Davila“ din Bucuresti si, in anii 1996-2000, a urmat rezidentiatul la sectia de Diabet si Boli de nutritie a Spitalului Universitar din Bucuresti.

A urmat un stagiu de un an la o clinica de obezitate din Paris. A publicat la Curtea Veche Publishing volumele Traiesc, deci ma abtin (2011), Sanatatea are gust. Ghid pentru slabit (2015), Sanatatea are gust (2016), Tocanita pentru suflet (2016), Supa de incalzit inima (2016) si ABC de nutritie (2016), scrie dilemaveche.ro.

Statutul de medic nutritionist s-a schimbat, vizibil, in Romania, in ultimul timp?

Statutul de medic nutritionist a ajuns sa fie la moda. Atunci cind voiam eu sa fiu medic nutritionist, nu prea existau altii care sa-si doreasca specialitatea asta, toata lumea statea in spital si trata diabetul. Acum treaba cu slabitul a devenit o moda, e o necesitate, si a fi nutritionist e ceva ce au descoperit inclusiv medicii ca poate fi interesant.

Din pacate, insa, exista atitudini diferite, nu toata lumea practica aceleasi metode. Eu ma integrez intr-o categorie mai aparte, nu cred in curele de slabire, in listele de alimente permise si interzise, in meniurile fixe si-n mincatul de cinci ori pe zi. Si atunci, in timp ce altii s-au facut nutritionisti, eu am facut un masterat in psihonutritie.

De fapt, intrebarea esentiala nu este „Eu ce sa maninc?“, ci mai degraba „Eu de ce maninc?“. Si, da, culmea, la mine doresc sa ajunga oamenii care au incercat toate curele de slabire si au ajuns sa recunoasca faptul ca, de fapt, curele de slabire nu functioneaza si, daca nu schimbi ceva definitiv in relatia ta cu mincarea si nu reusesti sa te pozitionezi altfel fata de aceasta, e un cerc vicios din care nu vei iesi niciodata. Slabitul e din ce in ce in ce mai greu, si tot mai greu e sa-ti pastrezi silueta. Singura solutie e sa intelegi ca toata viata trebuie sa ai grija.
Nu exista o cura de slabire care se termina si apoi te intorci la vechile obiceiuri, ci e vorba mai degraba de un fel de reeducare alimentara. In acest context, drumul este cu sens unic: odata ce implementezi obiceiuri si reguli noi, trebuie sa le respecti toata viata. Si, paradoxal, pe masura ce trec anii, trebuie inasprite.

Cum trebuie sa te pozitionezi fata de mincare?

Trebuie sa invatam sa mincam de foame, sa facem diferenta intre mincatul ca necesitate a corpului si mincatul emotional, sa reusim sa ne educam si sa ne disciplinam apetitul.

Pentru ca, adulti fiind, trebuie sa avem o pauza de cel putin cinci ore intre mese, in care trebuie sa invatam sa nu rontaim nimic. Mincam pentru ca ne este foame, ne oprim chiar daca nu ne-am saturat si asteptam urmatoarea masa. Apetitul se educa – la fel, senzatia de satietate si dimensiunile stomacului. Trebuie sa avem o noua atitudine fata de mincare. Asta inseamna sa intelegem ca exista un buget caloric al fiecaruia si ca, daca nu ne incadram in el, daca mincam mai mult decit are nevoie organismul, ne ingrasam. Dupa parerea mea, kilogramele in plus sint mincatul pe datorie, pe credit. Mincam mai mult decit ne permite bugetul nostru caloric.

Echilibrul sta in ochiul nostru si in starea pe care ne-o da imaginea noastra. Pentru ca, din punct de vedere medical, e foarte mare plaja, undeva intre 5 si 7 kilograme, fata de inaltime. Daca asteptam sa ne spuna medicul ca avem grad 1 de obezitate e foarte tirziu. Daca sintem supraponderali, nu ne putem minti, ne vedem in oglinda sau simtim in functie de cum stau hainele pe noi. De multe ori, asistam la cealalta situatie, in care oamenii isi doresc sa fie mai slabi decit greutatea lor ideala. Kilogramele in plus duc la concluzia simpla ca, daca de miine vrei sa slabesti, trebuie sa scazi cu 30% aportul de mincare dintr-o zi. Acest 30% necesita mai intii constientizarea si asumarea cantitatii de mincare dintr-o zi. Lucru pe care, din nou, nu sintem dispusi sa-l facem.

Este o munca individuala. Daca 30% inseamna ca din trei mese sa ramina doua, sau inseamna a elimina rontaielile dintre mese, sau a minca la o masa doua feluri in loc de unul singur, e o chestiune de decizie a ta personala. Dar orice decizie luam, trebuie sa intelegem ca trebuie respectata pentru totdeauna. Nu o respectam doar timp de trei luni. E un fel de ajustare si de comportament de om chibzuit, care intelege ca organismul sau are o limita energetica pe care o poate consuma si, daca tu ii dai mai mult de atit, el nu are ce sa faca cu respectivele calorii, le transforma in grasime. E o chestiune de bun-simt si de respect pentru corpul nostru. El ne arata in oglinda rezultatul faptelor noastre. Altfel, capul ne spune o intreaga poveste: are tendinta sa minimalizeze, sa gaseasca explicatii, motive.

Oamenii se ingrasa, deci, din motive emotionale?

Asa a lasat-o natura, universul: mincarea ne da o stare de bine. E dincolo de satisfacerea foamei. Instinctele noastre stiu asta. E cea mai la indemina metoda de a ne crea o minima stare de bine. Nici societatea nu ne educa sa avem grija de starea noastra de bine prin mijloace mai eficiente si, daca se poate, nealimentare: sa ne fie bine in pielea noastra, sa ne traim viata in armonie cu ceea ce ne dorim, cu prioritatile si valorile noastre, sa avem o stare de multumire. Sint lucruri esentiale, despre care nimeni nu vorbeste in prezent. Si atunci, ne trezim ca niste animalute chinuite, ca mincam doar ca sa putem face fata unei noi zile care este si frustranta, si obositoare. In disperarea lui creativa, creierul nostru cauta o metoda sa-si aline suferinta si sa-i fie bine.

Acolo unde totul e interzis, sintem indemnati sa mincam prin nevoia societatii de a avea oameni functionali. Daca n-am avea aceasta senzatie de bine cu ajutorul mincarii, am fi, probabil, jumatate din noi fie internati, urlind de durere, fie pe jos, in criza. Societatea nu are nevoie de oameni care nu pot functiona, iar faptul ca sintem grasi nu deranjeaza pe nimeni: sintem consumatori de servicii de sanatate, de medicamente, deci toata lumea profita de pe urma kilogramelor noastre. Pina sa ne faca grasimea nefunctionali, societatea profita.

Care e alternativa la mincatul excesiv?

Alternativa e, pur si simplu, lucrul cu tine: sa faci ce-ti place, ce vrei din viata, un fel de dezvoltare personala. Nu ai cum s-o faci din exterior, nu o poate face nimeni in locul tau. Daca nu descoperim asta singuri, si prin multe incercari, atunci raminem la mincare. Daca nu aprofundam directia asta, cu siguranta mincarea ne va tine de cald si ne va ameliora suferinta. Dar nu putem da vina pe mincare: e incapacitatea noastra de a ne gasi un echilibru si un bine minim.

In ultimul timp, a aparut o preocupare vizibila pentru mincatul sanatos…

Si aici avem o noua boala: ortorexia – dorinta de a minca excesiv de sanatos. O tulburare care tine tot de sfera psihiatrica, o obsesiei. Multi nu realizeaza ca aceasta dorinta este tot una absurda si denota tot un dezechilibru emotional, psihic. E prea multa atentie acordata mincarii, iar energia pe care o consumam pentru aceasta e diproportionata in raport cu alte aspecte ale vietii noastre. Paradoxal e ca acest concept e unul gol. Din fericire, natura ne-a vrut mai simpli de atit in raport cu mincarea. Produsele se impart in doua categorii: comestibile si necomestibile. In momentul in care vorbim de un produs necomestibil, nici macar nu mai e nevoie sa discutam despre el. Dar cind altul e comestibil, inseamna ca e bun, sanatos. Termenul de „comestibil“ nu are grade de comparatie. Si, in acest context, a folosi cuvintul „sanatos“ in loc de „comestibil“ da nastere unei intregi polemici. Totul tine de cantitate si de frecventa. Doza face otrava, e un concept clar in nutritie, nici un lucru nu poate fi in esenta ideal sau profund dezastruos, interzis, tabu. Avem un organism fabulos construit care poate digera tot, neutraliza tot, e o chestiune de bun-simt si de respect fata de corpul tau ce fel de preparate consumi.

Nu putem desfiinta o intreaga gama de alimente pe criteriul, de pilda, ca mezelurile sint nesanatoase. Ele au fost concepute ca o alternativa la carne, sint o carne mai concentrata, ca gust si ca grasime, facuta sa tina mai mult timp. Daca noi confundam mezelurile cu carnea si mincam in fiecare zi cu sutele de grame, atunci avem o problema si, culmea, nu neaparat una de sanatate, cit mai ales una de silueta. Pentru ca toate lucrurile astea care sint concentrate inseamna densitate calorica mai mare. Ar trebui sa mincam cit mai putine produse ambalate. In momentul in care ambalezi un produs, el e facut sa stea cit mai mult pe raft, are cu siguranta mai putina apa, pentru ca n-ar folosi nimanui. Daca nu devenim rudimentari si nu alegem alimentele in forma lor cea mai simpla, ca apoi sa le gatim, nu putem sa ne suparam ca ceea ce cumparam e si mai gustos, si mai caloric, si mai bogat in grasime sau in zahar. Trebuie sa fim atenti sa nu le consumam pe cele prelucrate, intr-un mod nesanatos ca frecventa si cantitate. Orice lucru consumat in exces e nesanatos.

Si totusi, cum ne putem apara de alimentele nesanatoase?

Trebuie sa citim eticheta. Ca sa aflam, de pilda, cita grasime contine produsul. Pe toate aceste produse de pe raft, simturile noastre nu le mai pot identifica. Pina acum era o chestie destul de clara: astea-s legume, astea fructe, asta-i carne, asta brinza… Daca mincam in continuare produsele simple, nu e un pericol. Gatitul in casa nu e un pericol. Tocanita si ciorba nu sint un pericol. Sau un banal orez cu lapte, ori clatite. In momentul in care mincam lucruri care contin multe ingrediente, nu putem sa ne dam seama cite grame de grasime sau de zahar sint intr-un produs. Tu-l maninci relaxat ca-i doar un biscuit sau un covrigel si nu realizezi ca, de fapt, organismul tau primeste un soi de… superfood.

Exista citeva „adevaruri esentiale“ despre mincare, care tot circula…

Se creeaza asa-zise false alternative. Toate aceste vorbe sint spuse simplist, nu sint argumentate. Noi le luam ca atare. Cind, de fapt, nu se explica exact. Sint vreo zece replici care se repeta la nesfirsit, nu stiu cum de au putut fi asa de repede adoptate. De pilda, referitor la tipurile de zahar: zaharul, indiferent de care, e identic. Nu exista unul mai sanatos. Nu e aliment, ci condiment. De asta trebuie sa-l mincam putin si rar. Cartofii prajiti ingrasa, dar pentru ca au ulei. Acelasi ulei care ingrasa si in salata, mai mult decit untul sau slanina. Sintem singura natie care-si contesta traditiile – cazul carnii de porc. De ce mincam noi acum grasime de cocos si palmier, doar pentru ca sint vegetale, si contestam, de pilda, carnea de porc?

Ce putem face, concret, ca sa mincam mai sanatos?

Apucati-va din nou de produse facute in casa. E cea mai buna investitie in sanatatea noastra. Chiar daca mincarea respectiva va fi mai putin intensa ca gust. Dupa 40 de ani trebuie sa mincam cu 30% mai putin decit la 20. Si sa nu pierdem din vedere elementul de miscare, tonus.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *