Cu trei-patru ani in urma, comentam, exasperat, unele noi „tehnici“ de a elabora mesaje vesele sau „nobile“ de Craciun. Intre timp, lucrurile au evoluat in aceeasi directie. Prin urmare, si exasperarea (crestineasca totusi…) ramine valabila. Reiau, deci, textul, fara sa-mi fac cine stie ce iluzii…
In fiecare an, e obligatoriu sa dam, de sarbatori, o proba de talent si sensibilitate. Macar de Paste si de Craciun. Trebuie sa dam mesaje calde, „inspirate“, subtile, dulci sau hazoase, asa incit destinatarul sa-si dea seama cu cine are de-a face, sa auda sunetul distinct al personalitatii noastre, cu intregul ei nimb de originalitate, scrie dilemaveche.ro.
Am mai spus-o: prefer, in asemenea situatii, textul simplu, cinstit, consolidat prin traditie: „Hristos a inviat!“, „Craciun fericit!“, „Un An Nou bun!“ etc. Sau, daca nu, o „compozitie“ strict personala, valorificind emotional dimensiunea privata, unica, a relatiei cu „beneficiarul“. Cum se incalca, de obicei, aceasta regula?
Mai intii prin expedierea mesajelor „colective“. E solutia birocratica a „dialogului“. N-ai timp sa insailezi nenumarate mici capodopere de proza lirica si atunci scrii doua-trei rinduri „de uz global“ si le trimiti unei lungi liste de prieteni, rude, colegi s.a.m.d.
In ce ma priveste, nu raspund acestui tip de mesaj. Nu pentru ca am orgoliul de a nu fi o firimitura dintr-un inventar alcatuit cu toptanul, ci pentru ca nu ma simt vizat direct si pentru ca e inechitabil sa fac un efort individual pentru a raspunde unui „apel“ care se adreseaza unei gramezi. Inregistrez actul de „bunavointa“, dar nu ma obosesc sa dau reply.
O alta „solutie“, tot mai prizata in Occident, este aceea a asa numitelor „Jackie Lawson e-cards“. Sa nu se supere cei citiva prieteni care recurg la aceasta varianta. Ma bucura intotdeauna sa primesc un semn de la ei.
Dar, in sine, procedeul ma plictiseste. Sint obligat sa vad un filmulet de animatie dragalas, cu Mosi Craciun, ingerasi, braduti, pasarele, catelusi si ursuleti, pe un fond muzical tandru sau zglobiu, pentru ca abia la sfirsit sa pot citi mesajul propriu-zis si sa pot raspunde. Mi se ia mai mult timp decit sint dispus sa dau pentru a savura un asemenea obiect artistic…
In sfirsit, o a treia „solutie“, aproape necinstita din punctul meu de vedere, este alegerea unei urari „tari“, de pe diverse site-uri care s-au hotarit sa-ti usureze viata. Rasfoiesti citeva zeci sau sute de versiuni si ti-o insusesti pe cea care ti se pare mai „fina“, mai „duioasa“, mai „haioasa“, mai potrivita. Propunerile sint de tot soiul: de la obosita formula „Sanatate, ca-i mai buna decit toate!“ pina la peisagistica hiperglucidica de genul „Pe la geamuri cad stelute, / Iar pe foc sint sarmalute, / Iar bradul e la locul lui, / Mosul e la treaba lui, / Sa ne fie noua bine, / Iaca si Craciunul vine. / Craciun fericit!“. Se poarta umorul echivoc („Sa primesti cadouri frumoase, decorate cu fundite si Daniela Crudu sa-ti fie una dintre Craciunite“ sau „Catelus cu paru’ cret, / Sa ai jeepu’ in cotet / Si o vila cu piscina / Andreea Marin ca vecina, / O lopata pentru bani / La Anu’ si la Multi Ani!“), umorul pe teme „la moda“ („In deplin consens cu incalzirea globala, iti urez un calduros Craciun fericit!“) sau umorul naprasnic, viril-binevoitor („Lovi-te-ar trenul fericirii, trasni-te-ar fulgerul iubirii, cadea-ti-ar in cap un sac cu bani si un bilet cu la multi ani!“). Dau bine „intelepciunile“: „…din cind in cind sa faci apel la ratiune sau macar sa-i dai un bip“.
Nu lipsesc „amuzante“ puneri in scena („Mos Craciun bate la usa, / Scoate mina din minusa…“ sau „Sarbatori fericite si un brad cit mai frumos. / Sa vina Mos Craciun cu un Ferrari si sa plece pe jos“). Recunosc, se poate intimpla sa dai si peste glumite ceva mai reusite („Craciunul este acea perioada minunata in care te gindesti la toti cei dragi si… la ce marime poarta la pulover!“ sau „In ziua de Craciun, cind te indopi cu porc si sarmale si n-ai timp nici sa suspini… eu am sa-ti aduc aminte ca nu e bine sa consumi excesiv sare, zahar si grasimi“). Dar chiar si in astfel de cazuri, meritul tau de „autor“ e anulat din plecare: esti un simplu intermediar intre angajatii site-ului si „andrisant“. Adica nu esti nici destul de bun ca sa inventezi ceva pe cont propriu, nici destul de smecher ca sa-ti ascunzi „sursele“.
O ultima observatie: majoritatea mesajelor care circula de sarbatori manevreaza mai curind apetiturile de „fericire“ terestra si „bunastare“ materiala ale oamenilor, cu vagi si conventionale aluzii la registrul simbolurilor religioase. Sarbatoarea e orientata spre „chef“, sentimentalism si reusita „lucrativa“. Riscul e sa constati ca, de fapt, lumea nu prea stie ce sarbatoreste. Altfel, la capitolul veselie stam binisor. In ciuda faptului… In pofida situatiunii…
P.S. Pe de alta parte, o sumedenie de patrioti si „mistici“ rigurosi au aparut, de curind, pe piata, pentru a protesta morocanos impotriva urarii „Felicitari de sezon!“ („Season’s Greetings!“), ca fiind incercarea Occidentului pagin de a submina urarea religioasa printr-una profana. Apologetii cu pricina ar face bine sa se informeze si sa fie mai potoliti. „Season’s Greetings!“ nu e o inventie de ultima ora si nu evacueaza formulistica crestina a sarbatorilor. Crestinii de pretutindeni continua sa faca urari de Craciun si de Paste.
Dar cum, de Anul Nou, in lumea globala de azi, se trimit urari binevoitoare si celor care sint de alte religii, s-a recurs – mai demult – la aceasta formula, care include, fara a exclude pe nimeni. Pe scurt, daca un co-religionar imi trimite „Felicitari de sezon!“, gestul lui mi se pare deplasat. Dar daca eu trimit unui prieten turc, indian sau japonez o urare de „Craciun fericit!“, decizia mea e la fel de deplasata. In rest, „echidistanta“ urarii „neconfesionale“ poate fi, uneori, e drept, prea politically correct, dupa cum si vinturarea frazeologiei confesionale poate fi ipocrita sau direct vida…