Romania se afla pe locul al doilea in Europa la obezitate infantila, iar procentul copiilor cu diabet de tip II este in crestere alarmanta.
Chiar daca parintii sunt extrem de preocupati de nutritia copiilor lor in prima parte a vietii acestora, mai tarziu, dupa 10-12 ani aproape ii abandoneaza, dandu-le bani sa-si cumpere singuri gustarea la scoala. Iar copiii le aleg cele mai dulci, calorice si lipsite de nutrienti, scrie life.ro.
Dr. Simona Tivadar, medic specialist in diabet, boli nutritie si metabolism, considera ca orice tulburare de comportament alimentar a copiilor trebuie pusa pe seama parintilor, deoarece este absurd sa blamam copiii pentru niste alegeri pe care nu le pot face singuri.
Copiii urmeaza exemplu parintilor si este demonstrat faptul ca abia dupa 25-30 de ani apare constientizarea notiunii de sanatate in mintea omului.
Care ar trebui sa fie comportamentul parintilor legat de alimentatia copiilor in general si de consumul de dulciuri in special, aflam astazi de la Simona Tivadar, intr-o discutie poate putin dura, dar care ar trebui sa ne dea mult de gandit.
E ok sa punem copiii la dieta?
Nu e ok sa punem copiii la o dieta pe care am luat-o de pe internet. Dar este ok sa ducem copilul la medic imediat ce am sesizat cresterea in greutate, in primul rand ca sa identificam o posibila boala pe care acesta o poate avea si care poate fi cauza obezitatii.
Apoi, copilul care este grasut din pricina faptului ca mananca prea mult sau gresit, nu trebuie dus la doctor, ci parintii lui trebuie sa stea de vorba cu doctorul.
Copiii nu au salariu, copiii nu se hranesc cu ce doresc, ci cu ceea ce le pun parintii lor la dispozitie. Responsabilitatea copilului obez ii revine 100% parintilor si/ sau bunicului care il ingrijeste. Daca aceste doua categorii nu reusesc sa se puna de acord cu doctorul, copilul este pierdut.
Da, „dar m-am putut intelege cu el”…
Cum adica? Sunteti nebuni? Oamenii au fost deportati in Baragan cu copii cu tot, copii care veneau din familii unde aveau la dispozitie si ciocolata si alte bunatati. Credeti ca vreunul dintre copiii aceia a facut o criza de nervi ca nu are ciocolata?
Sa iti fie rusine cand ai asa un nivel de justificare! Copilul nu este responsabil pentru ceea ce mananca. Care sunt criteriile dupa care un copil poate sa aleaga ceea ce este sanatos sau bine pentru el? Notiunea de sanatate se formeaza in creierul nostru dupa varsta de 25-30 de ani. Copilul este victima obiceiurilor proaste din familie si a felului gresit in care a fost hranit, iar parintii trebuie sa-si asume asta.
De cate ori un copil face hepatita, mononucleoza infectioasa sau mai stiu eu ce boala si este spitalizat pentru mai mult timp (sau trebuie sa stea in casa si sa tina un regim foarte strict), copilul protesteaza? Nu. Copiii se adapteaza imediat si in afara de asta, copiii pot fi foarte usor manipulati: „Nu am bani sa cumpar atata ciocolata pentru ca strangem bani de masina sau pentru ca strang bani sa-ti cumpar bicicleta”. In felul acesta il faci si partas la un eveniment ce urmeaza sa se petreaca in familie, deturnand atentia de la dulciuri.
Cand fac astfel de afirmatii ipocrite, parintii trebuie sa se gandeasca cine au fost ei la varsta respectiva, la varsta de la 5 ani, de 8 ani, etc. Dumneavoastra va gandeati la mancare, la cum sa va construiti farfuria ideala cand erati mica? Cum poate sa se gandeasca la asta un copil care inca mai crede in Mos Craciun si in zane? Cata cruzime trebuie sa ai ca sa-i pui in spate unui copil responsabilitatea de a se hrani? Nu meriti sa fii parinte, sincer.
In momentul in care au constientizat ca a fost gresit comportamentul lor, ce pot face parintii?
Nu trebuie sa faca nimic altceva decat sa-i puna copilului pe masa doar ceea ce trebuie sa manance. Si, evident, sa corecteze comportamentul alimentar din intreaga familie. Ori de cate ori am avut de-a face cu un copil cu tulburari de comportament alimentar- indiferent ca este vorba de obezitate, de refuzul unor categorii de alimente sau, dimpotriva, de anorexie- in familia aiceia exista o tulburare de comportament alimentar. Copilul creste in supita toxica sau hranitoare a familiei lui. Exemplul adultilor este cel care il va modela pe termen lung. Chiar daca in prima copilarie exista doua bone, sapte bunici, o gramada de oameni care se ocupa ca el sa manance foarte corect, produse de calitate, aduse de la ferme, din clipa in care copilul ajunge la 12-13 ani, este abandonat. De multe ori este abandonat la 7 ani: I se dau bani sa-si cumpere de mancare. Ce asteptati sa-si cumpere la scoala?
Croisante…
Pentru ca aia au. In primul rand oferta este foarte limitata si in al doilea rand, inclinarea noastra naturala este spre alimente dulci sau dense caloric. Astfel, o sa-si ia exact ce gaseste in automatele sau la chioscurile de la scoala si nu va sti niciodata ca face ceva gresit.
E clar ca nutritia trebuie introdusa in scoli, dar tot parintele este responsabil, cu exemplul pe care il da acasa. Copiii care au crescut bine, in case in care oamenii se hranesc corect, chiar daca in adolescenta sunt refractari la orice fel de exemplu sau sfat pe care il primesc din partea adultilor, ajung la randul lor adulti care se vor hrani corect.
Cand copilul are o problema, de fapt, in familia lui exista o problema si de aceea trebuie discutat cu parintii, iar parintii trebuie sa inteleaga asta si sa-si asume.
Daca parintii sunt vegetarieni, este bine ca si copilul sa urmeze o dieta vegetariana?
Nu, nici vorba. Asta e o prostie fara margini. Este inadmisibil.
Cum gestionam consumul de dulciuri la copii? Cand, cum si ce le dam?
Exact ca la adulti, consumul de dulciuri are o regula: depinde de efortul pe care il faci in urmatoarele 4-5 ore. Daca nu faci efort fizic, nu mananci dulciuri. Daca urmeaza sa faci efort fizic, mananci dulce, dar nu obligatoriu. Daca mananci dulciuri dupa cina, poti sa fii absolut sigur ca te vei ingrasa.
Aceasta este problema in Romania: traficul este asa cum este si atunci oamenii pleaca de acasa fara sa ia micul dejun. Cand ajung la serviciu – sau copii ajung la scoala- nu mananca ci ciugulesc, cum zic ei. Pe mine ma scot din minti cele doua verbe: „a rontai” si „a ciuguli” ma scot din minti. Nici nu te duce gandul la o fiinta umana, parca vad o pasare care ciuguleste. Cum adica ciugulesc? Mananc. Ma asez la masa, mananc, m-am saturat, ma ridic de la masa si nu ma mai intereseaza mancarea pana la urmatoarea masa. A disparut acest comportament alimentar normal.
Revenind, din cauza programului si a aglomeratiei, ajung flamanzi la masa de seara, care este masa compensatoare a zilei, ceea ce inseamna un efort exagerat digestiv peste noapte, atunci cand organismul nostru ar trebui sa se odihneasca. Legislatia muncii nu a fost conceputa cu pauza de pranz pentru ca ar fi bun la suflet capitalistul, ci pentru ca asa este eficient omul: daca are un mic dejun, daca are o pauza de pranz si daca cina este relativ consistenta in jur de ora 6.
Felul acesta de a manca toata ziua tot felul de nimicuri si de a improviza mancarea s-a incetatenit in societatea romaneasca. Iar dupa o zi de ciuguleala, vii seara cu o masa compensatoare. E la fel de absurd ca si cand ti-ai pune benzina cand ajungi la destinatie, nu cand pleci la drum.
Sunt copii care mananca si doua ciocolate pe zi…
Nu, sunt parinti care le dau copiilor lor si doua ciocolate pe zi. Copiii nu mananca doua ciocolate pe zi pentru ca a plouat cu ciocolata intr-un loc in care ei traiau de capul lor, ci pentru ca au niste parinti iresponsabili care le cumpara doua ciocolate pe zi, care le cumpara sucuri sau le dau bani si nu ii supravegheaza, nu le cer socoteala si nu ii educa sub nici o forma legat de ceea ce ar trebui sa faca cu banii aceia. Copilul nu este de blamat. In mod natural copilul trebuie sa primeasca din mana parintelui sau mancarea. Eu pot sa pun la indoiala ce imi dati dumneavoastra de mancare, dar nu ceea ce imi ofera parintele meu
Daca puiul de pisica invata de la mama lui unde sa-si faca nevoile sau daca sa sara la vrabii sau la troleibuze, puiul de om de unde credeti ca a invatat? Credeti ca a stat cineva sa-i explice in clipa in care a putut sa inteleaga ce inseamna nutrientii? Nu. El invata automat din comportamentul persoanelor din mediului in care traieste. Iar acest lucru a devenit un dezastru. Parintii nu mai sunt modele, sunt dezordonati, sunt obezi, folosesc mancarea sub forma de recompensa, au o sumedenie de tulburari de comportament alimentar care se rasfrang automat asupra copiilor. Unii parinti fac aceste greseli din prea multa iubire: ii cumpar copilului de toate, sa aiba „ce-i mai bun” si atunci apare supra hranirea si accesul nelimitat la dulciuri, iubirea cumparata cu mancare si dulciuri.
Suntem pe locul 2 in Europa la obezitate infantila, ceea ce va aduce dupa sine cresterea bolilor cardio vasculare, a bolilor de articulatii, a bolilor digestive, a diabetului si dislipidemiilor la aceste generatii. Salvatoare ar fi doar introducerea nutritiei sanatoase ca materie de studiu la scoala.