O povestire adevarata. Aceasta istorie a trimis-o mama unei monahii si se referea la propria ei familie.

„In perioada ocupatiei germane sufeream mult. Am trait zile in care in casa noastra nu exista nimic altceva in afara de apa. Atunci tatal nostru ne-a luat de mana si urcand sus pe muntele care se inalta langa satul in care locuiam, am adunat lupin. Mama mea, sarmana, l-a fiert si l-a rasfiert, insa plantele nu voiau cu nici un chip sa-si lepede gustul lor amar.

Cu toate acestea, cu ele ne-am inselat foamea, insa ochii nostri ne ardeau din pricina amaraciunii.

Pe langa acestea, o aveam bolnava si pe sora mea mai mare. Dar si cei doi frati ai mei, care lucrau si erau in perioada de crestere, nu aveau ce sa manance.

Odata mama mea, nu stiu de unde, a procurat o bucatica de ciocolata. Vreun soldat englez sa i-o fi dat? De la vreo organizatie filantropica s-o fi luat? Nu stiu. Dar buna mea mama nici nu s-a atins de ea. A adus-o si pe ascuns a dat-o surorii mele bolnave, cu nadejdea ca, mancand-o, se va mai intari. Dar nu a fost asa, caci peste putina vreme surioara mea a murit. A luat-o Dumnezeu langa El. Cu toate acestea, nici sora mea cea bolnava nu a mancat ciocolata. Auzind ca a doua zi mama si eu aveam sa coboram in oras cu magarusul pentru o treaba de nevoie si avea sa mergeam pe jos cel putin opt-zece ceasuri, m-a chemat pe ascuns la ea si dandu-mi ciocolata, mi-a spus:

– Ia-o si mananc-o tu, surioara, ca sa te intaresti, caci ai de mers mult maine.

Am luat-o si am pastrat-o pentru calatoria de a doua zi. Dimineata, buna mea mama m-a suit pe magarus, iar ea mergea pe jos alaturi de magarus. La un moment dat am rugat-o sa se suie si ea pe magarus, dar nu a vrut. Ii era mila de mine, pentru ca eram mica. Atunci am scos din buzunar bucatica de ciocolata si i-am dat-o, spunandu-i:

– Ia, mama, si mananca tu ciocolata ca sa te intaresti, caci de atata vreme mergi pe jos.

Inainte sa apuce sa refuze, i-am pus-o in mana. Atunci s-a oprit putin si s-a uitat la ciocolata cu ochii inlacrimati. Bucatica de ciocolata s-a intors iarasi in mainile ei”.

O familie chinuita de foame si de boala a avut o astfel de moralitate, dragoste si lepadare de sine!

Sa ne amintim mereu de ea, dar s-o si urmam.


Loading...
Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *