Nadia Comaneci a declarat, in cadrul unei editii speciale Marius Tuca Show, ca nu a fost multumita de exercitiul care i-a adus prima nota de 10 din istoria jocurilor olimpice, la Montreal, in 1976.
Ea a dezvaluit si strategia la care a apelat antrenorul pentru ca echipa Romaniei sa se faca remarcata
Marius Tuca: “In 1976 (spune Nadia) aveam 14 ani si nu aparusem din neant, cat ai bate din palme. Gimnastele nu devin celebre intr-un singur an la fel ca actorii, care nu au succes peste noapte.
Ci au in spate zeci de ani de munca pana la marea lovitura. In `76 (spui Nadia) eram deja o mare gimnasta, dar nu ma cunostea nimeni, nici in Statele Unite, nici in Canada. Bela stia ca nu ne stia nimeni, nici pe mine nici echipa Romaniei.
Toata lumea astepta lucruri mari de la sportivele sovietice si germane, de la Olga Korbut si Ludmila Turischeva. Noi veneam dintr-o tarisoara careia nu ii stiau nici macar locul pe harta. Asa ca Bela a pus la punct un plan pentru a atrage atentia asupra fetitelor sale”.
Marius Tuca: Ati intarziat in sala, spune ca v-ati facut programul fara greseala, crainicul a repetat anuntul, va chema si voi ati spus nu, ca nu e cazul.
”Eram, in orice caz, o prezenta exotica comparativ cu celelalte gimnaste care aveau aproape 20 de ani, ori peste, eram de-a dreptul minuscule si purtam costume identice.
Gimnastele din celelalte tari aveau costume individuale si treceau de la un aparat la altul. Nu si noi. Fara un moment de odihna am evoluat concentrate si fara greseala.
Cand am coborat de pe barna antrenorii, celelalte gimnaste si oficialii, priveau uluiti. A doua zi, fosta echipa necunoscuta a Romaniei trebuia sa se ascunda de ziaristi”. Asta mi s-a parut o strategie absolut incredibila.
Nadia Comaneci: Era o strategie a lui Bela, bineinteles pe care noi nu o cunosteam la momentul respectiv.
Marius Tuca: Nu, pai de unde, ca erati copii.
O sa ajungem si la acel perfect 10. Cum povestesti tu asta:
“Cand echipa Romaniei a intrat in arena din Montreal pentru intrecerea olimpica propriu -zisa, noi cu parul in coada de cal si costume albe ca zapada cu paiete tricolore, nu mai eram echipa necunoscuta dintr-o tara mica, de cine stie unde.
A existat o rumoare generala legata de comportamentul atipic a lui Bela.
Desi majoritatea arbitrelor proveneau din Uniunea Sovietica si au favorizat-o, echipa noastra a dominat competitia, iar cand eu am terminat aterizarea de la paralele ne aflam pe locul al doilea, la numai o sutime in urma rusoaicelor.
Nimeni nu stie cand anume intra in istorie, nu exista manuale de specialitate in domeniu, care sa iti spuna cum sa faci fata momentului, pot sa spun doar ca este un lucru obisnuit, asemenea unui balans la paralele. Am executat fiecare procedeu cu extensia si amplitudinea asteptata dupa care am facut coborarea.
Efectuasem exercitiul obligatoriu, la fel ca toata lumea, dar in plus cu ”ceva” al Nadiei. La aterizare am facut un pas aproape imperceptibil, dar stiam ca exercitiul fusese destul de bun, cu toate acestea, nu fusese perfect”.
Marius Tuca: Deci tu spui despre exercitiul care a fost notat ca fiind perfect, cu 10, nu a fost perfect?
Cum poti sa iti permiti luxul asta?
Nadia Comaneci: Imi permit, pentru ca am facut acest exercitiu de mii de ori si chiar daca arata perfect din afara nu a fost extrem de perfect pentru mine, intelegi?
Pentru ca una o simti si alta arata cand te uiti la el. Dar sa stii ca a fost o arbitra care mi-a dat 9.90. Au fost 4 arbitre, au fost 3 de 10 si un 9.90. 9.90 a iesit, un 10 a iesit si au ramas 2 de 10, trebuia sa imi dea 10. Plus, cine era inainte de mine a luat 9,95, deci nu mai era loc unde sa te duci, trebuia sa te duci undeva.
Nadia Comaneci: Asa de stramba am fost la elementul acela, la acea combinatie dificila.
A trebuit sa ajustez in aer. Este o Danilova laterala cu flic-flac inapoi, deci esti lateral, aterizezi asa si te duci in spate. Cand am plecat in spate eram putin afara si a trebuit sa ajustez. Cand am pus mana, am fost putin in afara si a trebuit sa ajustez.
Marius Tuca: Si tu aia ai simtit-o in momentul ala…
Nadia Comaneci: Am simtit in aer, am stiut si am zis ”Sunt in afara, trebuie sa o rezolv intre timp”. Dar nu se vede ca eu vorbesc cu mine in…
Marius Tuca: Si la primul exercitiu, la primul 10 din istoria gimnasticii, ce ziceai? Ca? Este un exercitiu aproape perefect.
Nadia Comaneci: Da, pentru ca am facut o mica, mini, mini saltare care nu a mai contat probabil pentru faptul ca acel exercitiu impus a fost facut cu foarte multa amplitudine.
Era descris, de exemplu, balans mare, da? Ce inseamna mare? Pana aici, da? Eu vreau sa il fac in stand pe maini, aici amplitudinea trebuie sa fie pana aici, eu vreau sa fac mai mult. Deci am adaugat cate putin in asa fel incat sa nu… sa iasa din descrierea exercitiului pentru ca trebuia sa urmeze o anumita …
Marius Tuca: Dar sa aiba acel touch Nadia, cum spuneai mai devreme.
Nadia Comaneci: Da.
Marius Tuca: De fapt sa aiba marca, sa aiba stilul Nadia Comaneci. Pentru ca asta era.
Adica tu ai fi fost cunoscuta dintr-un milion de gimnaste ale lumii in momentul in care erai la un aparat pentru ca erai tu. Si nu spun vorba mare, pur si simplu asa era. Deci a fost aproape perfect exercitiul perfect.
Nadia Comaneci: Aproape perfect.
Marius Tuca: Mai aveai un pic si erai aproape multumita
Nadia Comaneci: Da!
Marius Tuca: ”Stiam ca, dupa ce ziua de concurs va lua sfarsit, sotii Karoly vor discuta cu mine despre ce a fost bine si ce a fost rau. Asa se intampla la toate competitiile. In timp ce faceam incalzirea pentru barna pe panoul electronic s-a afisat nota. Un 1. Am continuat sa ma incalzesc fara sa imi pese de ce se intamplase, concentrata asupra urmatorului exercitiu”
Marius Tuca: Aici deja ma enervezi, adica tu in continuare erai concentrata! ”Multimea incremenise nestiind ce sa creada, nimeni nu stia ce insemna nota 1.00. Bela, gata de bataie, intinsese mainile catre arbitre, intreband ce voia sa insemne aceasta nota.
O arbitra suedeza i-a aratat 10 degete. Motivul pentru care fusese afisata nota 1.00 era ca tabela nu putea sa afiseze nota 10, deoarece organizatorii nu avusesera nevoie de asa ceva. Bela a venit langa mine si l-am intrebat << Domn` profesor e intr-adevar un 10? >>> Zambetul s-a latit de la o ureche la cealalta si a zis ca da! Ti-am spus, ( spui tu draga prietena ) cat de greu ma exteriorizez dar atunci am zambit cu adevarat si, cand una dintre colege mi-a zis sa ma duc sa salut publicul, am facut-o si pe asta”.
Nadia Comaneci: Da, am facut-o si pe asta.
Marius Tuca: ” Saltul Comaneci si coborarea Comaneci realizate in timpul jocurilor din `76 s-au nascut din nenumarate ore de lucru si din mii de caderi”.
Nadia Comaneci: Dintr-o greseala, e adevarat.
Marius Tuca: ”Ideea pe care Bela si eu am avut-o sa creem noi elemente nemaivazute, nemaintalnite la jocuri fusese tentanta. Lasand la o parte acele ganduri, sa stii ca acel prim 10 la paralele nu m-a schimbat, colegele de echipa ramasesera tot prietenele mele, tot surorile mele. Exista prea putina invidie personala deoarece tot ce faceam avea rolul de a ajuta echipa. La final am incheiat cu medalii de aur la paralele si la barna, am fost campioana olimpica absoluta, am luat un bronz la sol si asa am intrat in legenda”.
Marius Tuca: “Nu au existat aparitii televizate in emisiunile lui David Letterman sau Oprah, nu am pozat pentru vreo coperta de revista, nu mi-au navalit pe usa impresarii, nici macar nu au batut la usa. Am venit, am castigat, am adus glorie tarii si am iesit din scena cu autobuzul, nu cu limuzina. Simteam o oarecare multumire, dar ma mai asteptau nenumarate antrenamente si competitii. Olimpiada se terminase si eram indeajuns de naiva sa cred ca nu o sa ma mai uit niciodata inapoi”.
Nadia Comaneci: Cum nu fac nici acum…