Angelina Jolie si Brad Pitt vor avea custodia comuna a celor sase copii. Asta a decis judecatorul care instrumenta dosarul!

Insusi avocatul Angelinei sustine ca ea si Brad Pitt au ajuns in cele din urma la un acord in privinta custodiei pentru cei sase copii ai lor: trei adoptati – Maddox (17 ani), Pax (15 ani) si Zahara (13 ani), si trei biologici – Shiloh (12 ani) si gemenii Knox si Vivienne (10 ani).

Actorii s-au separat in 2016, dar la scurt timp au pornit lupta apriga pentru custodia copiilor. Si iata, ca in prag de sarbatori, cei doi au ingropat securea razboiului de dragul celor mici.

Acestia ar fi convenit asupra unui acord care sa avantajeze ambele parti, precum si asupra urmatorului termen de judecata, programat pentru 31 decembrie, scrie tabu.ro.

O sursa din apropierea Angelinei Jolie a declarat miercuri pentru revista US Weekly ca Brad a obtinut in instanta, dupa doi ani de „razboi”, tot ce a vrut de la fosta nevasta.

Iar „Angelina a fost de acord cu decizia judecatorilor privind custodia comuna a celor sase copii si ridicarea regimului de monitorizare la care Brad trebuia sa se supuna atunci cand isi vizita copii”, potrivit aceleasi surse.

Si pentru prima oara de la inceperea procesului pentru custodie, Brad va putea „sa aiba copiii la el acasa peste noapte”. De asemenea, acestia vor trebui sa foloseasca o aplicatie – Our Family Wizard – pentru a monitoriza so coordona programul copiilor.

„A fost o cale lunga si dificila, dar (Brad Pitt) nu a renuntat niciodata”, concluzioneaza sursa pentru US Weekly. Brad si Angie sunt separati din septembrie 2016, cand actrita a depus actele de divort dupa mai mult de zece ani de relatie si doi ani de casatorie.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *