Decembrie sau luna lui Undrea, așa cum este cunoscută din cele mai vechi timpuri, este, fără îndoială, cea mai așteptată. Și nu doar pentru că e încărcată de sărbători, ci și de obiceiuri și superstiții, care sunt păstrate cu sfințenie.

Sfântulița, ocrotitoarea Țării Românești

Prima mare sărbătoare a lunii este cea a sfintei mucenice Filofteia de la Argeș, celebrată pe data de 7 decembrie. Originară din Bulgaria, moaștele i-au fost aduse, după voința ei din timpul vieții, în urmă cu 700 ani, la biserica Curtea de Argeș. Tradiția spune că de când au pășit pe pământ românesc, sfintele moaşte săvârşesc multe minuni, tămăduind tot felul de boli şi aduc alinare credincioşilor care se roagă cu evlavie şi cu credință.

De Ignat nu ai voie să faci altceva decât să tai porcul

O altă mare sărbătoare este pe data de 20 decembrie. Este vorba de Ignat, nume dat sărbătorii de Sfântul Mucenic Ignatie Teo¬fo-rul, parte din rămășițele sale pământești aflându-se și la Mânăstirea Tismana. Tradiția spune că de Ignat, nimeni nu are voie să facă altceva decât să taie porcul. Cu sângele scurs, se va face semnul crucii pe fruntea celor mici, pentru a fi sănătoși tot anul. De asemenea, pe data de 20 decembrie are loc pomana porcului.

Tot tradiția spune că între Ignat și Crăciun s-ar deschide mormintele și sufletele morților ar veni printre cei vii. Acesta e motivul pentru care pe data de 22 decembrie, în unele regiuni se mai face Deschiderea mormintelor, când se pregătesc mese copioase pentru cei stinși din viață. Se crede că cine le cere ajutor atunci celor trecuți în neființă, vor primi tot ce au nevoie.

Felicia Iederă


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *