În multe familii sunt momente în care certurile și neînțelegerile apar iar dacă nu sunt luate măsuri urgente, e posibil chiar ca mariajul să se destrame.
De aceea, ori de câte ori aveți probleme, nu trebuie decât să vă îndreptați sufletul și inima către Dumnezeu și să citiți una dintre cele mai puternice rugăciuni pentru înțelegerea în casă: Rugăciunea sfinților mucenici Adrian și Natalia.
Iată mai jos și textul rugăciunii!
“O, sfinţită pereche, Sfinţilor Mucenici Adrian şi Natalia, fericiţilor soţi şi vitejilor pătimitori! Auziţi-ne pe noi, care ne rugăm vouă cu lacrimi, şi trimiteţi asupra noastră toate cele de trebuinţă sufletelor şi trupurilor noastre, şi rugaţi-L pe Hristos Dumnezeu să ne miluiască şi să facă cu noi după îndurările Sale, ca să nu pierim în păcatele noastre.
Aşa, Sfinţilor Mucenici primiţi glasul rugăciunii noastre, şi izbăviţi-ne cu mijlocirile voastre de foamete, de molimă de cutremur, de potop, de foc, de grindină, de sabie, de năvălirea celor de alt neam şi de războiul cel dintre noi, de moartea năprasnică şi de toate nevoile, necazurile şi bolile, ca pururea fiind întăriţi cu rugăciunile voastre sa preaslăvim pe Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, dimpreună şi Celui Fără de început al Său Părinte şi Preasfântului Duh, în vecii vecilor.
Amin”.
Felicia Iederă